Educaţia primeşte cel mai mic buget din ultimii ani, dar Cîmpeanu e fericit: O surpriză foarte plăcută!

Educaţia primeşte cel mai mic buget din ultimii ani, dar Cîmpeanu e fericit: O surpriză foarte plăcută!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Educației a primit un buget de 2,5% din Produsul Intern Brut în anul 2021, potrivit proiectului publicat joi seara de Ministerul Finanțelor. Anul trecut, același minister primea 2,7% din PIB ca alocare inițială.

Edupedu.ro arată că nu numai procentul, dar şi suma este mai mică decât alocarea din 2020, atunci când Educaţia primise 30,574 miliarde lei, cu peste 2 miliarde de lei mai mult decât acum. Scăderea este de 6,76% față de alocarea din 2020.

Mai mult, conform datelor despre cheltuiala guvernamentală pentru Educație ale Eurostat și Ministerului Finanțelor, pentru perioada 1995-2021, alocarea din 2021 ar fi cea mai mică, arată sursa citată.

ADVERTISING

Totuşi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, s-a declarat mulţumit de bugetul alocat. Iată de ce:

"Anul trecut, era Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi bugetul ministerului era împreună, educaţie şi cercetare. Dacă dăm la o parte partea de cercetare şi rămânem cu execuţia pe educaţie, avem 28,276 miliarde de lei.

Dacă este aşa (buget pe anul în curs de 31,1 miliarde de lei - n.red.), este o surpriză foarte plăcută şi mă aşteaptă o perioadă de muncă", a declarat ministrul, joi seara, la Digi 24.

Amintim că, în cursul zilei de joi, Sorin Cîmpeanu amenințase că va demisiona dacă bugetul pe 2021 alocat instituției nu va fi mai mare decât cel de anul trecut.

ADVERTISING

Ministrul Educației amenință cu demisia dacă nu primește un buget mai mare decât cel din 2020. Sindicatele îl compară pe Cîțu cu Boc și spun că vor fi revolte de stradă

Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu a menţionat seara că bugetul din 2021 va include, aşa cum şi-a dorit, o majorare în medie cu 25% a costului standard per elev destinat cheltuielilor materiale.

"Această creştere va fi direcţionată mai mult către cheltuielile materiale ale şcolilor din mediul rural decât pentru cele din mediul urban, pentru simplul motiv că randamentul unei centrale pe lemne în mediul rural este mult mai scăzut, spre exemplu, decât cel al unei centrale moderne din zona urbană; pentru simplul motiv că în şcolile din mediul rural sunt mai puţini elevi, deci suma totală avută la dispoziţie de către şcoală este mai mică", a explicat ministrul, citat de Agerpres.

Cîmpeanu a subliniat că, pentru prima dată, din bugetul de stat vor fi decontate bursele elevilor, suma alocată fiind de 536 de milioane de lei, dar şi naveta elevilor, integral.

ADVERTISING

Iată şi alte date despre bugetul din 2021, prezentat de Finanţe:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇