Preţurile petrolului au atins vineri cele mai ridicate niveluri din ultimul an, şi s-au apropiat de 60 de dolari pe baril, datorită optimismului investitorilor privind redresarea economică şi a reducerii livrărilor de către OPEC şi aliaţii organizaţiei, între care şi Rusia, transmite Reuters.
Cotaţiile ţiţeiului au fost susţinute şi de nivelurile record atinse de indicii bursieri americani, pe fondul progreselor către adoptarea unui nou pachet de măsuri pentru susţinerea economiei SUA şi a unui raport referitor la stabilizarea pieţei muncii.
Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 0,9%, la 59,34 dolari pe baril, iar în timpul tranzacţiilor a atins 59,79 dolari pe baril.
Preţul petrolului WTI, de referinţă pe piaţa americană, a avansat cu 1%, la 56,79 dolari pe baril, după ce a urcat până la 57,29 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel consemnat din 22 ianuarie 2020.
Pe ansamblul săptămânii, preţul petrolului WTI au crescut cu aproape 9%, cel mai mare avans procentual după luna octombrie a anului trecut. Cotaţia petrolului Brent a urcat cu 5% la nivelul săptămânii.