Marea Britanie vrea să impună amenzi pentru părinții care nu-și duc copiii la școală din septembrie

Marea Britanie vrea să impună amenzi pentru părinții care nu-și duc copiii la școală din septembrie

Părinții din Marea Britanie care nu își trimit copiii înapoi la școală în septembrie vor plati amenzi, spune Gavin Williamson, secretarul pentru Educație din Regat.

”Dacă nu exista un motiv bun pentru absență… vom impune amenzi familiilor”, a spus acesta, citat de BBC.

Însă directorii de școli nu sunt de părere ca asta ar fi cea mai bună abordare.

”Vor fi foarte multi părinți înspăimântați și anxioși”, susține Geoff Barton, lider al uniunii profesorilor.

Directorii, care vor decide dacă absențele sunt sau nu motivate, cel mai probabil, își vor dori să consolideze încrederea părinților că revenirea se poate face în siguranță, susține Barton.

ADVERTISING

Educația obligatorie înseamnă sancțiunea cu amenzi pentru absențe

Potrivit lui Williamson, amenzile pentru absența la cursuri vor fi aplicate din toamnă, întrucât prezența este obligatorie, exceptând situațiile în care exista o creștere a numărului de infectări la nivel local.

”Trebuie să ne întoarcem la educația obligatorie și, evident, amenzile fac parte din această obligație”, susține secretarul Educației.

Această abordare crește anxietatea

Această amenințare cu amenzi a fost criticată de organizația caritabilă pentru sănătatea mentală Young Minds, care avertizează că o mulțime de tineri ar putea simți o ”anxietate extremă” raportat la obligativitatea întoarcerii la școală, mai ales dacă sunt nevoiți să protejeze o rudă cu probleme de sănătate.

ADVERTISING

În loc să impună amenzi, organizația propune o perioada de tranziție, cu o oarecare flexibilitate la începutul semestrului.

Părinții sunt revoltați

Nici părinții nu au reacționat prea bine la această amenințare.

”Îmi cer scuze, însă este nepoliticos!”, spune un părinte. ”De când faptul că lipsește copilul câteva zile a devenit o problemă atât de mare?”, se întreabă el.

”Glumiți? Nu este posibil să treacă la amenințări după ce toată responsabilitatea a fost asupra noastră!”, mai spune acesta.

Alți părinți vor să dea în judecată autoritățile pentru că nu au oferit nicio formă de educație copiilor lor pe întreaga perioadă de izolare.

ADVERTISING

”Asadar, deși ne-am chinuit sa ne păstrăm locurile de munca lucrând de acasă, făcând în paralel homeschooling timp de patru luni, acum mai suntem amenințați și cu amenda”, spune Kevin, un alt părinte din Exter.

Johnson anunță un plan de reconstrucție a scolilor din Marea Britanie, cu o finanțare de 1 miliard de lire sterline


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇