De la 1 februarie, autobuzele lui Pandele nu mai circulă în București și Ilfov. PMB a sistat plățile către Serviciul de Transport Voluntari

De la 1 februarie, autobuzele lui Pandele nu mai circulă în  București și Ilfov. PMB a sistat plățile către Serviciul de Transport Voluntari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autobuzele din Voluntari vor fi retrase de pe traseele din zona metropolitană București – Ilfov, de la 1 februarie, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă societatea.

Serviciul de Transport Voluntari (STV) a trimis o circulară mai multor primării din județul Ilfov prin care anunță această decizie, informează Buletin.de București.

În documentul semnat de directorul STV se arată că societatea nu mai are bani nici pentru motorină, nici pentru piesele și mentenanța necesare pentru întreținerea mijloacelor de transport.

De asemenea, în documentul citat se spune că angajații STV nu au fost plătiți în luna decembrie, iar atmosfera este una tensionată.

De vină pentru această situație ar fi Primăria Capitalei, care nu ar fi achitat banii pentru serviciile prestate din luna noiembrie.

În informarea transmisă administrațiilor din Ilfov se vorbește și despre un protest pe care angajații companiei ar urma să-l organizeze la sediul PMB.

Personalul societății noastre nu a beneficiat de plata salariilor aferente lunii decembrie, acest lucru creând un climat nesigur și o atmosfera precară, acestea ducând la unele discuții și disensiuni în rândul angajaților, aceștia dorind să își manifeste nemulțumirile prin proteste în stradă la sediul Primăriei Municipiului București”, se menționează în document.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov a delegat serviciului de transport public în zona București-Ilfov în mai 2019, în mandatul Gabrielei Firea. Contractul a fost semnat fără se se fi organizat vreo licitație.

Societatea de transport Voluntari a trimis notificări către mai multe primării din județul Ilfov prin care anunță că din...

Posted by Barbu Bogdan on Thursday, January 28, 2021

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇