Israelul este decis să-şi închidă frontierele terestre pentru câteva zile, începând de joi, după o închidere aproape completă a aeroportului său internaţional, transmite miercuri dpa.
Ministrul de interne israelian Aryeh Deri a anunţat că ”pentru a completa eforturile comune de a împiedica răspândirea bolii”, punctele de trecere a frontierelor cu Iordania şi Egipt vor fi închise începând de joi dimineaţă până duminică.
Totuşi, Podul Allenby, situat la graniţa cu Iordania, va rămâne deschis pentru locuitorii Cisiordaniei.
Israelul a închis aeroportul internaţional din Tel Aviv la miezul nopţii de luni spre marţi, măsură care va rămâne în vigoare cel puţin până la finalul lunii ianuarie. Astfel, sunt suspendate toate zborurile către Israel, cu excepţia zborurilor-cargo şi a zborurilor pentru urgenţe medicale.
Executivul israelian urmează să ia joi o decizie privind eventuala extindere a acestei interdicţii şi precum şi a lockdown-ului naţional care ar urma să se încheie în acest weekend.
Şefa Serviciului de sănătate publică israelian, Sharon Elrai-Price, a afirmat luni că suspendarea zborurilor ar trebui să fie extinsă pentru cel puţin 30 de zile ''pentru a permite progrese în campania de vaccinare''. Ea a adăugat că ipoteza actuală este aceea că ''vaccinul este eficient pentru majoritatea variantelor virusului''.
Citește și: