Pentru prima dată în ultimii 60 de ani, bugetul pentru Apărare al SUA nu a fost aprobat - Trump l-a respins prin veto

Preşedintele american Donald Trump a respins miercuri, prin veto, proiectul de lege a Departamentului Apărării, în valoare de 740 de miliarde de dolari, în pofida susţinerii puternice a proiectului în Congres, mărind probabilitatea ca acesta să nu devină lege, pentru prima oară în ultimii 60 de ani.

Trump a spus că a respins prin veto Legea de Autorizare a Apărării Naţionale pentru că ”nu include măsuri esenţiale pentru securitatea naţională pentru că include prevederi care nu respectă veteranii şi istoria militarilor noştri şi contravine eforturilor administraţiei mele de a pune pe primul loc securitatea noastră naţională şi acţiunile de politică externă”, transmite Reuters, preluată de News.ro.

ADVERTISING

Presa din SUA scrie că Trump ar fi discutat despre instituirea legii marțiale, pentru a anula alegerile

”Este un cadou făcut Chinei şi Rusiei”, a afirmat preşedintele într-un mesaj adresat Camerei Reprezentanţilor.

Preşedintele ameninţase anterior cu blocarea planului bugetar din cauză că membrii Congresului nu vor să sancţioneze companiile online pentru conţinutul postat de utilizatori. În luna mai, Donald Trump a emis o ordonanţă prezidenţială pentru modificarea Secţiunii 230 a Legii Comunicaţiilor, care protejează companiile online de responsabilitate pentru conţinutul difuzat de utilizatori, dar, pentru a intra în vigoare, amendamentele trebuie aprobate de Congres. De asemenea, Donald Trump este nemulţumit că unele baze militare vor purta în continuare numele unor generali confederaţi, amintește Mediafax.

ADVERTISING

Donald Trump minimalizează atacul cibernetic împotriva SUA: E mai important în media Fake News decât în realitate

Deşi alte opt veto-uri anterioare au avut succes datorită sprijinului republicanilor din Congres, consilierii au afirmat că acesta va fi probabil respins, cu câteva săptămâni înainte de încheierea mandatului lui Trump, pe 20 ianuarie.

Camera Reprezentanţilor şi Senatul SUA pot aproba proiectul bugetar definitiv, printr-o nouă procedură, fără acordul preşedintelui, cu majorităţi de două treimi.

ADVERTISING

Trump face, Biden desface: Președintele ales al SUA promite că va reveni în Acordul de la Paris pentru lupta împotriva schimbărilor climatice


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇