Germania învinge Ungaria și produce marea surpriză în cadrul grupelor principale de la Europenele de handbal

Germania învinge Ungaria și produce marea surpriză în cadrul grupelor principale de la Europenele de handbal

Naționala Germaniei a făcut o mare surpriză în grupa principală II la Europenele de handbal, grupă din care face parte și România, acolo unde a trecut sâmbătă de Ungaria la mare diferență de scor, plus șapte goluri avans!

Nemțoaicele au învins pe sportivele de la vest de România cu scorul de 32-25, încheind toate socotelile maghiarelor, din punct de vedere matematic, în ce privește o eventuală calificare în semifinale.

Cum explică Cristina Neagu eșecul României cu Croația de la Europenele de handbal

ADVERTISING

Ungaria și România au câte 0 puncte în această grupă și luni de la ora 21.30 va avea loc duelul direct între aceste două echipe rănite, LIVE pe SpotMedia.ro.

Germania urcă după această victorie pe locul 3 în grupă cu 4 puncte, la două lungimi în spatele liderelor Norvegia și Croația. Etapa viitoare va avea loc meciul decisiv între croate și sportivele din Germania.

Ne aducem aminte că în prima fază a grupelor, Germania a învins România în meciul de debut la EURO, pe 3 decembrie, scor 22-19.

Highlights | Romania vs Germany | Preliminary Round | Women's EHF EURO 2020
ADVERTISING

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Franța și Rusia, meci dramatic la Europenele de handbal, decis în ultimele secunde. Rezultatele și clasamentul din grupa principală I

Cristina Neagu a intrat în istoria handbalului

Rezultate finale alegeri parlamentare, după rezolvarea contestațiilor: Câte voturi au primit cele cinci partide care intră în Parlament

Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro

Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇