Parlamentul a decis: Toni Greblă și Mariana Moț vor conduce secții în Consiliul Legislativ

Parlamentul a decis: Toni Greblă și Mariana Moț vor conduce secții în Consiliul Legislativ
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Senatorii și deputații reuniți în ședință comună au votat ca Toni Greblă să devină președinte al Secției de drept public a Consiliului Legislativ al Parlamentului. Totodată, Mariana Moț a primit girul pentru a deveni președintele Secției de drept privat al aceluiași organ.

Consiliul Legislativ este un organ consultativ al Parlamentului României.

Scopul Consiliului este, în principal, să verifice proiectele de acte normative propuse de parlamentari doar în anumite condiții. În linii mari, primesc aviz favorabil proiectele care, odată adoptate, urmează să asigura o legislație unitară a țării, fără contradicții majore.

ADVERTISING

Acest Consiliu are 3 secții. Una e de drept public, alta de drept privat, iar o a treia este destinată evidenței oficiale a legislației și documentării. În plus, Consiliul Legislativ mai are în componență o serie de birouri, departamente și sectoare.

În condițiile în care secțiile de drept public și de drept privat nu aveau președinte, comisiile juridice din Camera Deputaților și Senat au ținut audieri pentru a selecta candidați la aceste posturi.

În urma audierilor, au primit aviz pozitiv pentru a ocupa funcția șase persoane (câte trei pentru fiecare post).

Mai exact, Mariana Sofia Moț, Eugenia Marin și Olimpia Louysse Răducu au fost considerate pregătite pentru ocuparea funcției de președinte al Secției de drept public.

ADVERTISING

În urma voturilor deputaților și senatorilor, a fost aleasă Mariana Moț. Aceasta a primit 295 de voturi pentru și 10 împotrivă. Eugania Marin nu a primit niciun vot pentru. Iar Olimpia Louysse Răducu a primit doar 3 voturi pentru.

Totdată, membrii comisiilor juridice reunite ale celor două camere au decis ca Toni Greblă, Elena Diaconu și Raluca Maria Marinescu îndeplinesc toate condițiile pentru ocuparea funcției de președinte al Secției de drept privat al Consiliului Legislativ.

Parlamentarii au decis, cu 295 de voturi pentru și doar 10 împotrivă, că Toni Greblă va conduce comisia de drept privat.

ADVERTISING

Toni Greblă, de la parlamentar PSD, la secretar general al Guvernului Dăncilă, via CCR și DNA

Toni Greblă a fost deputat între anii 2008 și 2012. Ulterior a devenit senator. În 2013 a ajuns judecător la Curtea Constituțională a României (CCR).

A demisionat, însă, în 2015 după ce a fost pus sub acuzare de DNA pentru fapte de corupție. Mai exact, procurorii susțineau că a primit mai multe foloase de la oameni de afaceri. Spre exemplu, procurorii spuneau că de la Ion Bîrcină, Greblă a primit foloase de peste 100.000 de euro.

Iar în schimbul bunurilor, Greblă ar fi promis că va interveni pe lângă funcționari și alți angajați ai statului pentru a grăbi eliberarea unor documente. În baza acestor documente, lui Bîrcină i-ar fi fost mai ușor să încheie contracte cu statul.

SEDINTA DE GUVERN - 9 NOIEMBRIE 2018
Toni Grebla. Sursă foto: Andreea Alexandru/Mediafax.ro/Hepta.ro

Totodată, Greblă era acuzat că a primit de la omul de afaceri Mihai Prundariu foloase de peste 480.000 de lei.

Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat pe Toni Greblă. Decizia e definitivă.

Greblă a fost timp de un an și o lună, începând din septembrie 2018, secretar general al Guvernului Dancilă.

Mariana Moț, secretar de stat la Justiție sub conducerea lui Iordache și Toader

Mariana Moț a fost judecător la Tribunalul Olt și la Curtea de Apel Craiova. A fost și asistent universitar la Facultatea de Drept din Târgu Jiu.

SENAT - COMISIA PENTRU CERCETAREA ABUZURILOR
Mariana Mot. Sursă foto: Andreea Alexandru/Mediafax.ro/Hepta.ro

În Guvern a ajuns în 2017, pe vreme când ministru de Justiție era Florin Iordache.

A fost menținută în Executiv de Tudorel Toader și fost eliberată din funcție în vara lui 2019, la cerere, de Viorica Dăncilă.

Este mama primarului din Slatina, Constantin Stelian Emilian Moț.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇