ONU recunoaște oficial proprietățile medicinale ale canabisului

ONU recunoaște oficial proprietățile medicinale ale canabisului

ONU a aprobat miercuri una dintre cele mai importante schimbări din ultimele decenii ale politicii sale privind drogurile, recunoscând proprietăţile medicinale ale canabisului şi eliminând această plantă de pe lista stupefiantelor cele mai periculoase, deşi consumul său în scop recreativ rămâne interzis.

Majoritatea simplă a celor 53 de state ale Comisiei ONU privind Stupefiantele – organul executiv în domeniul politicilor privind drogurile – a decis retragerea canabisului şi a derivatelor sale de pe lista nr. 4 a Convenţiei unice asupra drogurilor din 1961, relatează EFE.

În această convenţie, canabisul era clasificat pe listele cu nr.1 şi nr. 4, cea din urmă fiind rezervată drogurilor cele mai periculoase şi plasate sub control strict, precum heroina, şi cărora li se recunoaşte o slabă valoare medicală.

ADVERTISING

Asta nu înseamnă că se legalizează consumul în scop recreativ

Consumul în scopuri recreative rămâne în continuare interzis şi figurează pe lista 1, alături de substanţe aflate sub control, dar cu proprietăţi terapeutice, precum morfina.

Toate statele Uniunii Europene (UE), cu excepţia Ungariei, şi multe altele pe continentul american au format o majoritate simplă de 27 de voturi pentru a aproba această schimbare, în timp ce o mare parte dintre ţările din Asia şi Africa s-au opus, cu câteva excepţii, precum India sau Maroc.

În total, au fost 25 de voturi împotrivă şi o abţinere din partea Ucrainei.

ADVERTISING

O schimbare care va facilita cercetările

Această schimbare va facilita cercetările în domeniul canabisului, care dispune de principii active şi care au avut rezultate promiţătoare în tratamentul unor boli precum Parkinson, scleroză, dureri cronice sau forme de cancer.

Până în prezent, cercetările medicale privind utilizarea canabisului erau posibile în mod limitat, deoarece includerea sa pe lista 4 acţiona ca o frână, ca urmare a restricţiilor şi a nesiguranţei juridice determinate de diferitele criterii aplicate de fiecare ţară.

Aproximativ 50 de ţări au lansat programe de cercetare a canabisului utilizat în scop medical, iar această decizie a ONU va impulsiona acest tip de politici, precum şi cercetări pe scară largă a proprietăţilor curative ale plantei.

Argentina este un exemplu în acest sens, având în vedere că a decis în noiembrie să legalizeze culturile de marijuana pentru uz medicinal şi va permite vânzarea derivatelor sale în scopuri terapeutice.

ADVERTISING

OMS deja a recunoscut utilitatea medicală a canabisului

Votul vine la doi ani după ce OMS a recunoscut utilitatea medicală a canabisului şi a recomandat retragerea sa de pe lista 4, dar menţinerea sa pe lista 1.

Recomandarea adoptată în prezent se bazează pe primul studiu realizat de OMS asupra canabisului, cel mai popular drog din lume, cu aproape 200 de milioane de consumatori în întreaga lume.

Votul a fost precedat de o amplă dezbatere şi numeroase amânări în ultimii ani, ca urmare a diferenţelor între statele care s-au arătat în favoarea schimbării şi cele au dorit menţinerea unui statu-quo.

Cine susține această abordare științifică și cine nu

Ţările UE, cu excepţia Ungariei, alături de altele precum Argentina, Canada, Columbia, SUA, Mexic, Uruguay şi Ecuador, au sprijinit continuarea criteriului ştiinţific al ONU.

Statele care au votat împotrivă
- în frunte cu Rusia, China, Brazilia şi Pakistan - sunt de părere că relaxarea controlului asupra canabisului trimite un mesaj greşit, în condiţiile în care ţări precum Canada sau Uruguay au legalizat utilizarea în scop recreativ a canabisului, cu riscul de a încălca tratatele internaţionale.

Alte state ca Mexic, Luxemburg sau Israel au lansat iniţiative legale pe aceeaşi linie.

Unele state care au votat împotrivă, printre care se numără Cuba şi Venezuela, consideră că această decizie banalizează consumul canabisului şi minimizează daunele provocate sănătăţii, precum accentuarea tulburărilor mintale.

Citește și Moda produselor din canabis


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇