Autoritatea italiană din domeniul concurenţei (AGCM) a amendat compania Apple cu 10 milioane de euro, pentru că ar fi indus în eroare clienţii cu privire la rezistenţa la apă a smartphone-urilor din gama iPhone.
AGCM a constatat faptul iPhone-ul este rezistent la apă doar în condiţii de laborator, nu şi în situaţii din lumea reală, în care telefonul poate ajunge în contact cu apa, relatează BBC.
Compania din Cupertino a pretins de-a lungul timpului, în cazul mai multor modele de iPhone, că telefonul său poate rezista în apă la o adâncime de 4 metri, timp de 30 de minute, fără să precizeze că acest lucru este valabil doar în anumite condiţii strict controlate.
În plus, garanţia oferită de Apple nu acoperă şi defecţiunile provocate de apă, ceea ce instituţia italiană a numit o practică comercială “agresivă”.
Apple îşi avertizează clienţii în certificatul de garanţie, cu litere mici de tipar, să nu înoate sau să facă baie cu telefonul, însă AGCM apreciază că acest avertisment nu poate fi folosit de companie pentru a se eschiva de la obligaţiile sale atunci când un produs nu funcţionează aşa cum a fost promovat.
C.S.