Orban anunţă că România a primit acordul Comisiei Europene pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, în colaborare cu americanii

Orban anunţă că România a primit acordul Comisiei Europene pentru construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, în colaborare cu americanii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ludovic Orban a anunţat că România va demara construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, după ce acordul inter-guvernamental dintre Statele Unite ale Americii (SUA) şi ţara noastră în domeniul cooperării nuclear-civil a primit avizul Comisiei Europene.

Potrivit prim-ministrului, construcţia reactoarelor va avea loc împreună cu parteneri strategici din SUA şi cu parteneri din Uniunea Europeană.

„Domnul ministru al Economiei, Virgil Popescu, m-a informat că acordul inter-guvernamental între SUA şi România în domeniul cooperării nuclear-civile a primit avizul Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că, prin această avizare practic a proiectului nostru de acord, putem spune că suntem mai aproape de construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, cu parteneri strategici din SUA şi cu parteneri din Uniunea Europeană şi suntem foarte fericiţi că am primit acest acord din partea Directoratului de energie al Comisiei Europene, care, iată, ne va permite să semnăm acordul în forma definitivă şi să pornim construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă”, a afirmat Orban.

Premierul Ludovic Orban a participat, vineri, la Suceava, la recepţia lucrărilor variantei ocolitoare a municipiului Rădăuţi.

ADVERTISING

Participarea premierului Ludovic Orban la recepția lucrărilor variantei ocolitoare a municipiului Rădăuți#LudovicOrban #LucianBode #Variantaocolitoare #Radauti

Posted by Guvernul României on Friday, November 20, 2020

Acordul nuclear cu SUA

România a parafat la începutul lunii octombrie un acord cu Statele Unite ale Americii care va permite ţării noastre să aibă tehnologie şi expertiză americană atât pentru reactoarele 3 şi 4, cât şi pentru retehnologizarea Unităţii 1, păstrând tehnologia CANDU 6, în cadrul unui consorţiu euro-atlantic.

Ministerul Economiei a informat, la acel moment, că faza de parafare reprezintă atingerea unui acord de principiu asupra textului şi principalelor elemente ale dezvoltării proiectelor şi părţilor implicate, proiectul de acord urmând a fi transmis Comisiei Europene conform prevederilor Tratatului EURATOM, cooperarea în cadrul acordului fiind subordonată prevederilor naţionale, europene şi internaţionale.

Scopul Acordului Interguvernamental este dezvoltarea programului nuclear civil din România prin asigurarea expertizei tehnice, de reglementare, securitate şi siguranţă nucleară şi, implicit, întărirea securităţii, diversităţii, siguranţei în exploatare şi stabilităţii energetice şi de mediu ale României, obiective asociate şi proiectelor de investiţii ale SNN, retehnologizarea Unităţii 1 şi extinderea capacităţii CNE Cernavodă.

Acordul acoperă mai multe arii de cooperare, printre care: Proiectul Unităţilor 3 şi 4, retehnologizarea Unităţii 1, cooperare în diferite domenii, precum reglementare, schimburi între laboratoare de cercetare şi universităţi, pregătire personal, cercetare şi dezvoltare.

Adiţional proiectelor actuale, Reactoarele 3 şi 4 şi Retehnologizarea Unităţii 1 CNE Cernavodă, Acordul prevede şi cooperarea pe termen lung şi foarte lung prin posibilitatea dezvoltării reactoarelor modulare mici în România, pe un amplasament care urmează a fi stabilit, în vederea asigurării în viitor a flexibilităţii şi scalabilităţii tehnologiilor nucleare.

Tehnologia utilizată în dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 va fi CANDU 6, similar celei utilizate în prezent la unităţile 1 şi 2.

ADVERTISING

În loc de 4 reactoare nucleare, vom rămâne cu unul singur. Cine va produce energia de care au nevoie românii?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇