Dar drumul spre Oxford e lung și anevoios. Competiția e uriașă, candidații veniți din întreaga lume sunt extrem de inteligenți și bine pregătiți. Și, în plus, costul cursurilor e uriaș. Pentru un program de master trebuie plătit în jur de 50.000 de euro, la care se adaugă prețul cazării.
Pentru a strânge fondurile necesare, Luca s-a înscris și pe platforma de crowdfunding “Adoptăm studenți”. Dacă vrei să investești într-un viitor om de știință născut și educat în România, nu ezita să-l ajuți.
Citate relevante:
- Cred cu tărie că și astăzi fizica are nevoie de filosofie și viceversa. Nu e un argument genealogic. Cred că fizica chiar are nevoie de filosofie, în mod continuu, nu doar ca o curiozitate intelectuală.
- Toți fizicienii fac filosofie câteodată — de obicei la începutul exercițiului și la final. Au un moment filosofic pe care, după aceea, se chinuie să îl uite.
- România pierde probabil cel mai important lucru pe care îl poate pierde. Nu aurul, gazele sau minele, ci intelectul.
- Nu ai mandatul să-i blamezi pe alții că nu s-au întors. De la tine însuți poți cere – dar nu e admisibil să ceri asta de la altul.
- La noi, totul a devenit o cursă după atenția studentului. Nu aşa se face fizică şi nici filosofie. Ne salvează oamenii excepționali, nu sistemul.
De ce ai ales să studiezi simultan fizica și filosofia?
Începând din clasa a X-a, mi-a venit pentru prima dată ideea unui program de tipul “Physics and Philosophy”. Imediat după terminarea liceului, intenționam să urmez un astfel de program de licență în Marea Britanie. Există unul la Oxford, unul la King’s College — în Marea Britanie putem vorbi de o tradiție în această direcție, fondată de Oxford. Astfel de programe au început în anii ’60, iar universitățile americane le-au preluat și ele. Din motive financiare, nu am putut atunci. Am zis că cel mai bun lucru e să rămân în România, să fac ambele facultăți în același timp, să iau ce e mai bun din fiecare — și după aceea să-mi urmez visul, care, acum, e pe cale să se împlinească.
Ce legătură există, concret, între cele două discipline? La prima vedere par total opuse.
E o întrebare frecventă, dar fundamentală. Răspunsul nu e deloc trivial. Dacă am fi avut această discuție acum 300 de ani, mi-ar fi fost mai ușor - atunci era natural să le vedem împreună. Multe întrebări filosofice au primit răspuns prin fizică, prin studiul naturii.
Eu cred cu tărie că și astăzi fizica are nevoie de filosofie și viceversa. Cred că fizica chiar are nevoie de filosofie, în mod continuu, nu doar ca o curiozitate intelectuală.
Toți fizicienii fac filosofie, uneori. De obicei la începutul exercițiului și la final, când interpretează rezultatele și pun problema. Au un moment filosofic pe care, după aceea, se chinuie să-l uite. Multe dintre fundamentele fizicii teoretice moderne au originea în neînțelegeri filosofice și în probleme nerezolvate de 80-90 de ani.
Poți da un exemplu concret al acestei crize în care se află fizica teoretică de astăzi?
Lumea a auzit de acceleratorul de particule din Geneva. Se vorbește acum despre construirea unuia și mai mare - Future Collider -, cu un diametru de o sută de kilometri, care ar urma să fie finalizat în jurul anului 2080 și ar costa în jur de 100 de miliarde de dolari. Scopul ar fi să confirme teorii destul de fanteziste ale fizicii cuantice — supersimetria, gravitația cuantică — teorii care ar fi trebuit clarificate de mult.
Fizica teoretică se află astăzi într-un fel de criză pentru că aparatura experimentală și-a atins limita. Avem nevoie de un nou salt. Fizicienii încearcă să-l facă prin teorii extrem de îndrăznețe, aproape fantastice, care nu au acoperire în realitate și nu pot fi confirmate experimental. Ceea ce e foarte grav pentru o teorie științifică. Cred că tocmai aici ar fi nevoie de un ochi filosofic. Filosofia ar juca, pe lângă rolul ei creativ, și un rol igienic: ar pune ordine în structura științei.
Cum ai procedat pentru a fi admis la Oxford? Ce a presupus dosarul de candidatură?
A trebuit să scriu un statement of purpose - o combinație între o scrisoare de prezentare personală și o propunere de cercetare. Trebuia să mă prezint ca individ, să arăt ce ambiții și interese am și în același timp să demonstrez că știu despre ce e vorba în domeniu.
Pe lângă asta, am depus un sample paper - un fragment de lucrare la un standard științific ridicat, pentru a demonstra că sunt bine ancorat în bibliografia secundară și știu cu ce mă voi confrunta.
Mai erau CV-ul și recomandările. A fost nevoie de recomandarea a cel puțin trei profesori care să-și pună în joc numele pentru mine. Am avut o recomandare de la un profesor de filosofie de la noi, cu reputație internațională, una de la un profesor de la London School of Economics, Londra, specialist în filosofia științei - aceea a fost probabil decisivă pentru admiterea la master -, și una din partea profesorului meu de teoria relativității, de la Facultatea de Fizică. Pe cea a profesorului britanic am obținut-o participând la o conferință, aici, în România, la care a fost invitat, iar o profesoară de-a mea mi-a făcut cunoștință cu el. Am discutat și apoi, am corespondat.
Cât ai muncit la dosarul de admitere la Oxford?
Am muncit foarte mult. Am stat să-l șlefuiesc, fără glumă, în fiecare zi, în fiecare noapte, mai mult decât de obicei, timp de trei luni. Lucrarea de prezentare a avut 5.000 de cuvinte, adică undeva între 15 și 20 de pagini. Dificultatea a fost să scriu atât de puțin: ei cer conciziune, aceasta e principala virtute. Dacă mă lăsam, aș fi depășit cu mult limita.
Subiectul era legat de problema conservării energiei în teoria relativității și de statutul spațiu-timp, care are un rol ambiguu. Este o substanță? Nu este? Este compus din relații? Nu este? Teza mea era că aceste două probleme sunt legate și că de aceea avem această ambiguitate în conservarea energiei: pentru că nu am decis încă ce este spațiul-timp.
De ce crezi că te-au ales?
Mi-ar face plăcere să cred că m-au ales pentru exact aceleași lucruri pe care le văd eu la mine: că îmi plac fizica și filosofia, că le-am făcut pe amândouă până acum și că domeniul meu de cercetare - teoria relativității și aspecte legate de spațiu-timp - este cu adevărat important. Cred că asta a atras atenția asupra dosarului meu, mai ales că departamentul lor are o orientare foarte similară cu a mea. Am fost norocos cu asta: avem aceleași interese, ceea ce e extrem de important în lumea academică.
Ce înseamnă să fii student la Oxford?
Mă aștept să fie extrem de intens. M-au avertizat și ei în acest sens. Dar mă aștept și să se deschidă perspective, pentru că acolo se adună crema acestui domeniu. Nu ca număr, dar esența este acolo. În fiecare joi după-amiază are loc un seminar la care participă filosofi ai științei din toată lumea. Studenții se prezintă, discută și stau acolo până noaptea târziu.
Există sistemul de tutoriale: fiecare profesor stă față în față cu studentul său, nu în calitate de coordonator oficial, ca la doctorat, dar în fiecare săptămână, cel mult două, ai șansa să stai față în față cu oameni care sunt figurile de prim-plan ale domeniului lor. Inclusiv laureați ai Premiului Nobel, cu care poți sta la masă două ore. E extrem de motivant.
Voi fi la Balliol College - Universitatea Oxford e împărțită în colegii - al doilea cel mai vechi colegiu din întreaga universitate, fondat în 1260. Camera în care voi locui are o vechime de 400 de ani. Cred că mă voi acomoda. Nu mă văd rămânând acolo toată viața, dar Oxford este cu adevărat un loc minunat în care să studiezi.
Ce părere ai despre învățământul superior din România?
Am avut multe dezamăgiri. Nu scandaluri, nu povești ieșite din comun, dar lucruri care nu sunt făcute cum trebuie. Fizica trebuie predată la tablă cu cretă. Chiar și la Oxford au o tablă cu cretă. La noi, totul a devenit o cursă după atenția studentului, prezentările sunt în PowerPoint, totul e un fel de TikTok intelectual: să vedem cât mai multe slide-uri în același timp. Nu aşa se face fizică şi nici filosofie.
Dar, ca în ultimele sute de ani din istoria noastră, ne salvează oamenii. Cu colegii mei de la fizică aveam o vorbă: sunt mereu 10 oameni în această facultate care, dacă ar dispărea mâine, dacă și-ar lua concediu medical, facultatea s-ar prăbuși.
Pe de altă parte, un singur colegiu din Oxford are un buget mai mare decât întreaga Universitate din București. Cum ne-am putea compara? La sfârșitul zilei, e vorba de investiții, resurse și modul în care sunt folosite.
Există o dezbatere în România despre faptul că cei mai buni studenți pleacă din țară să studieze și să rămână, apoi, în străinătate. Ce crezi despre acest fenomen?
Da, e adevărat că România pierde și e, probabil, cel mai important lucru pe care-l pierde. Nu aurul, gazele sau minele, ci intelectul. Acesta e cel mai important lucru pe care îl pierde.
Faptul că eu plec la master și apoi la doctorat nu cred că e o abandonare. Nu vreau să plec din țară definitiv. Mă gândesc serios să mă întorc. Știu că planurile se pot schimba, dar acesta e, în principiu, scenariul pe care îl doresc.
Există și o asimetrie importantă de care mulți nu țin cont: de la tine însuți poți cere, poți reflecta și poți recunoaște că nu te-ai întors și că ai fi putut. Dar nu ai mandatul să-i blamezi pe alții că nu au făcut-o. Că era datoria lor și de ce nu s-au întors. Aceasta e o asimetrie pe care mulți nu o aplică în niciun aspect — și cu atât mai puțin în această dezbatere.