Guvernul a adoptat reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Când va intra în vigoare

Guvernul a adoptat reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Când va intra în vigoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul a adoptat, vineri, Ordonanţa de urgenţă privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei standard şi constituirea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extra, de pe teritoriul României.

Astfel, acciza la motorina standard comercializată pe piaţa internă va fi redusă temporar pe perioada declarată a crizei pe piaţa petrolului şi a carburanţilor, cu 30 de bani pe litru, 36 de bani în total cu tot cu TVA, respectiv de la 2.804,29 lei la 1.000 de litri la 2.504,29 lei pe 1.000 de litri şi de la 3.318,74 lei tona la 2.963,7 lei tona, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.

Ordonanța de urgență va intra în vigoare marți, 7 aprilie.

Reducerea se aplică începând cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă, pe perioada declarată de criză pe piaţa petrolului şi carburanţilor, a menționat Dogioiu.

Totodată, prin Ordonanţă se instituie contribuţia de solidaritate pentru operatorii economici care fie doar extrag, fie extrag şi comercializează petrol de pe teritoriul României.

”Contribuţia de solidaritate se aplică în nişte praguri, prin raportare la preţul petrolului Brent, dar ca efect reprezintă 60% din profitul excepţional obţinut în această perioadă din exploatarea sau exploatarea şi comercializarea petrolului românesc.

Acele praguri pe care le vedeţi în ordonanţă, raportate la preţul petrolului Brent, au ca scop tocmai ca nu cumva această impozitare excepţională să afecteze, de exemplu, nivelul de investiţii”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Guvernul.

Ioana Dogioiu a mai anunţat că vor fi vizate numai profiturile excepţionale din această perioadă.

Potrivit acesteia, reducerea accizei la motorină va avea un impact bugetar estimat la 0,61 de miliarde de lei.

În ceea ce privește noua contribuție de solidaritate, veniturile estimate la buget sunt variabile. „Introducerea contribuției de solidaritate va avea un impact bugetar între 0,07 și 0,65 de miliarde de lei în funcție de ceea ce va fi impozitat de petrolul în cauză”, a arătat Dogioiu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇