OMS cere creşterea producţiei mondiale de dexametazonă. Steroidul s-a dovedit eficient pentru tratarea COVID-19

OMS cere creşterea producţiei mondiale de dexametazonă. Steroidul s-a dovedit eficient pentru tratarea COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat, luni, creşterea producţiei de dexametazonă şi „să fie distribuit rapid în lumea întreagă” acest steriod puternic care s-a dovedit eficient pentru tratarea celor mai grave cazuri de COVID-19.

„Din fericire, este vorba despre un medicament ieftin şi există mulţi fabricanţi de dexametazonă în lumea întreagă care, suntem convinşi, pot accelera producţia”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cursul unei conferinţe online de la sediul organizaţiei din Geneva.

ADVERTISING

Potrivit primelor rezultate ale studiului clinic britanic Recovery, publicat sâptămâna trecută, dexametazona reduce cu o treime mortalitatea la bolnavii cei mai afectaţi de Covid-19. 

Acest medicament este primul care a arătat o ameliorare la pacienţii cu Covid-19, în contextul în care nu există niciun vaccin. El este deja folosit pentru efectul său puternic antiinflamator. 

Citește și:

Directorul OMS avertizează: Pandemia continuă să accelereze pe plan mondial. Efectele ei se vor face simţite timp de decenii

ADVERTISING

OMS a raportat un record global zilnic al cazurilor de COVID-19


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇