În mijlocul preocupărilor legate de impactul războiului din Iran asupra prețurilor carburanților, un conflict major între puterile statului a trecut aproape neobservat: Lia Savonea, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, l-a dat în judecată pe Ilie Bolojan, prim-ministrul României. Această acțiune aduce în prim-plan o confruntare fără precedent între puterea judecătorească și cea executivă privind drepturile salariale ale magistraților.
Aceasta e o prezentare simplificată a două acțiuni juridice inițiate de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva Guvernului României, o plângere prealabilă și o chemare în judecată, care pun gaz pe foc în confruntarea dintre puterea judecătorească și cea executivă din România.
Confruntarea a început în momentul în care Ilie Bolojan, prim-ministrul României, în data de 1 septembrie 2025, și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului României pentru legea care reducea cuantumul pensiei magistraților și creștea vârsta de pensionare a acestora.
După aproape jumătate de an de tergiversări, reacții politice, proteste publice, amânări și lungi dezbateri la CCR, Curtea anunță în data de 18 februarie că legea pensiilor magistraților e constituțională.
În premieră, după aproape un deceniu de când se discută public despre problema pensiilor speciale, judecătorii constituționali iau o decizie împotriva magistraților.
Acest lucru a înfuriat-o pe judecătoarea Lia Savonea, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, care și-a consolidat influența și puterea din interiorul sistemului de justiție exact pe mesajul că este o apărătoare a intereselor și privilegiilor magistraților.
Înfrângerea de la CCR a însemnat pentru ea una personală, pentru că pe parcursul ultimului an a tot ridicat temperatura confruntării cu Guvernul prin comunicate dure, ostile și critice la adresa puterii executive, transmise, în principal, de CSM, instituție care-i este loială.
Premierul Ilie Bolojan, în negocierile din cadrul coaliției de guvernare, a decis să amâne plata unui miliard de lei, o parte din sumele destinate magistraților, constând în restanțe salariale obținute în urma unor decizii judecătorești, pentru a folosi banii respectivi, ca urmare a propunerii PSD, în programe sociale pentru persoane vulnerabile.
La o lună de la înfrângerea la CCR, judecătorea Lia Savonea înregistra o alta în fața lui Ilie Bolojan, mai degrabă simbolică, dar cu efecte importante asupra puterii și influenței ei în cadrul sistemului de justiție: amânarea unor plăți către magistrați, prevăzute în proiectul de buget.
De mai mulți ani, judecătorii din România încalcă un principiu fundamental de drept, acela că “Nimeni nu poate fi judecător în propria cauză” - Nemo iudex in causa sua, principul pe care se sprijină încrederea cetățeanului în curțile de judecată.
Instanțele din România au judecat mii de procese în care au dat câștig de cauză magistraților și angajaților din sistemul de justiție, creând un precedent juridic obligatoriu, care s-a aplicat și asupra salariului celui care a judecat.
Cetățenii, datori vânduți magistraților
Salarizarea este, conform Constituției României, atributul Parlamentului, prin Legea bugetului de stat, și al Guvernului, obligat să administreze și să vegheze la modul de cheltuire a resurselor bugetare.
Prin complicitatea clasei politice și decizii succesive ale CCR din ultimul deceniu, date în avantajul magistraților, s-a ajuns în situația în care cetățenii României trebuie să plătească 2 miliarde de euro procurorilor, judecătorilor și altor salariați din sistemul de justiție în urma unor decizii favorabile în instanțe.
În urma celor două înfrângeri, judecătoarea Lia Savonea nu a depus armele și nu și-a reconsiderat strategia, continuând să escaladeze confruntarea cu Ilie Bolojan, prim-ministrul României.
În trei zile, a depus plângere prealabilă Guvernului și a dat în judecată Executivul pentru amânarea plăților restante.
“Prin această schimbare de paradigmă în modalitatea de achitare a drepturilor salariale restante, reeșalonarea unor debite deja eșalonate, pentru ca apoi nici măcar aceste sume eșalonate să nu fie incluse în buget, se conturează și o amenințare la adresa independenței sistemului judiciar”, se arată în acțiunea semnată de Lia Savonea împotriva Guvernului României, ce urmează a fi judecată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ.
Din discuții cu juriști, care au citit atât plângerea prealabilă, cât și acțiunea în instanță, a reieșit că judecătoarea Lia Savonea s-a grăbit, oferind Guvernului un întreg arsenal defensiv pe care-l poate exercita pentru a se apăra.
Pentru mai multă claritate, trebuie precizat că deciziile judecătorești trebuie aplicate și au putere de lege. Pe de altă parte, în situația unei confruntări între puterile statului, cum e cea de acum, singurul arbitru e Curtea Constituțională, iar o astfel de acțiune în justiție, cum e cea inițiată de Lia Savonea, cu greu poate fi rezolvată de instanța de judecată.
Cum se poate apăra Guvernul
Pe procedură:
Excepția inadmisibilității acțiunii. Guvernul poate invoca faptul că plângerea prealabilă a fost formulată la 27 martie 2026, iar acțiunea a fost introdusă la 30 martie 2026, adică la doar 3 zile distanță, fără a se împlini termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru soluționarea plângerii prealabile. Aceasta poate constitui un motiv important de inadmisibilitate, întrucât condiția plângerii prealabile nu a fost în mod real îndeplinită.
Excepția lipsei calității procesuale active a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Juriștii Guvernului pot spune că Executivul are obligația de a gestiona bugetul, iar Curtea Supremă, în calitate instituțională, nu are atribuții în ce privește drepturile salariale ale magistraților. Magistrații înşiși sunt titularii acestor drepturi.
Excepția lipsei obiectului. Juriștii Guvernului pot susține în fața instanței că obligațiile bugetare sunt guvernate de proceduri specifice care prevăd mecanisme proprii de rectificare bugetară. Aceștia pot susține că nu au fost epuizate toate procedurile administrative disponibile.
Excepția necompetenței materiale sau teritoriale. Poate fi ridicată în cazul în care se subliniază în fața instanței că litigiul privește raporturi între autorități constituționale de rang egal, cu un regim special.
Pe fond:
Marja de apreciere bugetară a Executivului. Guvernul poate invoca principiul separației puterilor în sens invers față de argumentul reclamantei: fixarea cheltuielilor bugetare este un atribut exclusiv al puterii executive și legislative, iar instanța de contencios administrativ nu poate suplini voința legiuitorului bugetar prin hotărâre judecătorească.
Cadrul normativ de eșalonare. Guvernul va arăta că mecanismele succesive de eșalonare, realizate printr-o succesiune de ordonanțe, au constituit exercitarea legitimă a puterii normative a Executivului în condiții de constrângere bugetară severă și că aceste acte normative nu au fost declarate neconstituționale, deci produc efecte juridice obligatorii.
Imposibilitatea obiectivă de executare imediată. Guvernul poate prezenta date concrete privind situația macroeconomică, deficitul bugetar și constrângerile impuse de reglementările Uniunii Europene (procedura de deficit excesiv în care se află România), argumentând că alocarea imediată a sumelor ar genera dezechilibre macroeconomice.
Inadmisibilitatea obligării nominale a prim-ministrului și a ministrului Finanțelor la plata amenzilor. Judecătoarea Lia Savonea a solicitat stabilirea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004 în sarcina personală a prim-ministrului și a ministrului Finanțelor. Juriștii Guvernului pot susține că această cerere este prematură (amenda se poate stabili doar după pronunțarea hotărârii și constatarea neexecutării) și că răspunderea personală a demnitarilor necesită o analiză diferită și stabilirea unei culpe.
Neîndeplinirea condiției "refuzului nejustificat”. Guvernul va argumenta că simpla neincludere a sumelor în buget nu echivalează cu un "refuz nejustificat" în sensul Legii nr. 554/2004, ci reprezintă un act de guvernare (aprobarea proiectului de buget) care nu poate fi asimilat unui act administrativ unilateral atacabil.
Un paradox, reclamantul-judecător
În concluzie, procesul intentat de judecătoarea Lia Savonea are puține șanse de reușită.
Mai degrabă, conflictul dintre cele două puteri, cea juridică și cea executivă, va fi tranșat de Curtea Constituțională, oricare parte putând ridica excepția de neconstituționalitate pe parcursul procesului.
În acest conflict mai poate apărea o ciudățenie. În urma unei decizii, oricare ar fi ea, a judecătorilor de la Curtea de Apel București, recursul va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, adică exact instanța care a inițiat acțiunea.
De asemenea, instanța care judecă această cauză, dacă problema este importantă, poate să suspende judecata și să adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene întrebări privind interpretarea dreptului UE.
Litigiul ridică o problemă constituțională de fond: puterea judecătorească, prin Curtea Supremă, acționează în justiție împotriva puterii executive pentru a obține bani prevăzuți în proiectul de buget și eliminați ulterior.
Paradoxal este că instanța care va judeca recursul este chiar reclamanta, ceea ce va face, inevitabil, să apară o excepție de neconstituționalitate.
Din analizarea plângerii prealabile și a acțiunii în instanță mai reiese faptul că judecătoarea Lia Savonea dorește să-și păstreze influența în cadrul sistemului de justiție, prezentându-se în continuare ca singura care are curajul și puterea să continue lupta pentru apărarea intereselor magistraților.
Deși are puține șanse de reușită în demersul său, transmite celor care încă o susțin că nu i-a trădat și nu a depus armele. Face asta cu riscul de a se vulnerabiliza în continuare în fața unei mari părți a opiniei publice care o contestă și o asociază cu corupția din sistemul de justiție.