Distanțarea lui Donald Trump față de Europa înseamnă că state mai bogate își doresc acum aderarea la UE pentru protecție într-o lume mai fragilă.
Țările nu mai vor să intre în UE pentru că acest lucru le va face mai bogate, acum o fac pentru că le va face mai sigure, arară o analiză Politico.
Acum 20 de ani, când guvernele din fostul Est comunist se aliniau la Bruxelles, atracția economică era clară: Occidentul mai bogat putea contribui la creșterea salariilor și a nivelului de trai.
Dar, pe măsură ce ordinea postbelică se destramă și politicienii pun sub semnul întrebării loialitatea Statelor Unite, țări mai prospere precum Islanda și Norvegia – care au luat în calcul aderarea la UE în trecut și au decis mai bine să nu – sunt acum atrase de Uniune pentru securitatea pe care o oferă.
„Aderarea la UE a oferit întotdeauna stabilitate și prosperitate națiunilor europene”, a declarat comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, pentru Politico. „Acum vedem că statele din afara UE sunt din ce în ce mai conștiente că, într-o lume a influențelor concurente, un loc la masa UE oferă și o securitate și o protecție sporite.”
Invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022 a contribuit major la această schimbare.
Dar cel mai important catalizator este modul în care Donald Trump a acționat după revenirea sa la Casa Albă în 2025, scrie Politico, după ce a vorbit (sub protecţia anonimatului) cu patru diplomați, trei oficiali ai UE și doi oficiali naționali familiarizați cu deliberările din țările candidate la aderare.
Decizia lui Trump de a impune tarife la importuri, strategia de securitate națională a administrației sale care a acuzat UE că accelerează „ștergerea civilizațională” și amenințarea sa de a prelua Groenlanda — teritoriu al Danemarcei și aliat NATO — au împins țările din afara UE către Bruxelles.
Islanda pare să fie prima care face pasul, Reykjavík accelerând calendarul pentru un referendum privind reluarea negocierilor de aderare la UE.
„O parte a contextului este turbulența geopolitică”, a declarat ministrul de Externe, Þorgerður Katrín Gunnarsdóttir.
„Am fi mai puternici într-un grup mai mare, alături de țări cu aceleași valori, care susțin democrația, libertatea, drepturile omului, integritatea teritorială. Ca să nu mai vorbim despre dreptul națiunilor la autodeterminare”, a spus Þorgerður, pentru Politico.
Atracția aderării la UE „ține de apărare și securitate, cu siguranță, dar și de securitatea noastră economică”.
Diviziunea bogați-săraci
Pentru actualele state membre ale UE, acceptarea unor țări mai bogate în club este mult mai atractivă decât primirea unui nou val de state mai sărace din est.
Toate cele 13 țări care au aderat la UE după 2004 primesc încă mai multe fonduri decât contribuie la bugetul central.
Acest lucru ar fi probabil valabil și pentru statele aflate pe lista oficială de așteptare, inclusiv Ucraina, Moldova, Albania, Serbia și Muntenegru, deoarece contribuțiile la UE sunt în mare parte calculate în funcție de dimensiunea economiei unei țări.
Aceste considerente financiare înseamnă că va fi dificil să fie convinse statele membre actuale - e nevoie un acord unanim - că aceste țări mai sărace ar trebui acceptate. Ar însemna că membrii actuali ar primi o parte și mai mică din fondurile UE.
De asemenea, împotriva acestui grup de țări lucrează și faptul că guvernele statelor membre sunt prudente în ceea ce privește soliditatea și durabilitatea angajamentului lor față de valorile fundamentale ale UE, precum o presă liberă, o justiție imparțială și alte libertăți democratice.
„Nu vrem încă o Ungarie sau Slovacie”, a spus unul dintre diplomații care a vorbit cu Politico, care este apropiat de discuțiile privind extinderea blocului. „Nu știm ce se va întâmpla în aceste țări peste 10-15 ani. Și apoi am putea rămâne blocați cu un alt Orbán.”
Țările bogate, cu instituții democratice consolidate, precum Islanda și Norvegia, nu s-ar confrunta cu astfel de obstacole.
Ambele se situează de obicei în top 10 mondial ca PIB nominal pe cap de locuitor, în timp ce Muntenegru abia intră în top 100, iar Ucraina este estimată să fie pe locul 132 în 2026.
„Desigur, ar fi mai ușor pentru Islanda sau Norvegia să adere”, a declarat un oficial al UE familiarizat cu procesul de aderare. „Sunt practic în proporție de 80% deja acolo” în ceea ce privește transpunerea legislației UE în sistemele lor juridice. „Dacă vor să adere - și depinde doar de ele - acest lucru s-ar putea întâmpla foarte repede.”
„Trump schimbă totul”
În condițiile în care Trump pune în mod repetat sub semnul întrebării disponibilitatea Washingtonului de a veni în ajutorul aliaților săi și chiar amenință că ar putea prelua prin forță teritorii daneze și canadiene, țările care s-au bazat până acum pe apartenența la NATO pentru securitate caută alternative.
În ceea ce privește securitatea membrilor săi, „NATO are un set de instrumente, UE altul”, a declarat pentru Politico liderul conservator norvegian Ine Eriksen Søreide, care susține aderarea la UE.
„De aceea, a face parte din UE este important și din perspectiva securității pentru o țară precum Norvegia… Am ajuns într-un punct crucial în care aderarea la UE este importantă pentru noi în alte moduri decât înainte.”
Similar Articolului 5 al NATO, tratatul UE include o clauză de apărare reciprocă - Articolul 42.7.
Existența sa a revenit în atenție după ce o bază militară britanică de pe insula Cipru a fost lovită la începutul acestei luni de o dronă suspectată că aparținea Hezbollah, deși Nicosia nu a activat articolul.
„Nu este un moment bun să fii pe cont propriu acum”, a spus un oficial norvegian. „Trump schimbă totul.”
Norvegia a depus cerere de aderare la UE în 1992, dar a respins aderarea prin referendum doi ani mai târziu.
Deși majoritatea norvegienilor încă nu susțin aderarea, tabăra „da” a crescut în ultimele 18 luni. Nemulțumirea lui Trump față de Norvegia pentru faptul că nu i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace pare, de asemenea, să fi influențat opinia publică.
Islanda a depus cerere de aderare în 2009, în contextul unei crize financiare, dar a suspendat negocierile în 2013 din cauza unui conflict privind politica în domeniul pescuitului și a schimbării situației economice. Și-a retras candidatura în 2015.
Groenlanda a aderat la un precursor al UE în 1973, ca parte a Regatului Danemarcei, dar a părăsit comunitatea în 1985, după ce a obținut dreptul la autoguvernare, tot din cauza unui conflict privind pescuitul.
Oricât de surprinzător ar părea, este menționată și Canada.
Ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot și președintele Finlandei, Alexander Stubb, au sugerat că această țară ar trebui să ia în considerare aderarea la UE. Deși premierul canadian Mark Carney a respins ideea, Ottawa se apropie de Europa în domeniul comercial și nu numai.
Marea Britanie, care a votat pentru ieșirea din UE în 2016, încearcă să își reseteze relația post-Brexit cu blocul comunitar.
După ce alegătorii au ales un guvern de centru-stânga în 2024, oficialii britanici și europeni discută despre aprofundarea parteneriatului.
Deși nu există perspective de revenire în UE în viitorul apropiat, disponibilitatea premierului Keir Starmer de a colabora cu liderii Franței și Germaniei arată că Marea Britanie și Europa rămân aliați naturali în domeniul apărării.
Apărare reciprocă
Desigur, islandezii și norvegienii ar putea decide să nu adere la UE, mai ales dacă administrația Trump își temperează retorica agresivă sau dacă vechile dispute reapar în timpul negocierilor. „Cea mai mare problemă va fi, desigur, pescuitul”, a spus Þorgerður.
Muntenegru, actuala favorită pentru aderare, și Ucraina, favorita simbolică, ar putea finaliza negocierile înainte ca Oslo sau Reykjavík să ia o decizie. Sau statele care au blocat extinderea UE după aderarea Croației în 2013 ar putea continua să se opună.
Însă, prinsă între America lui Trump, Rusia lui Vladimir Putin și China lui Xi Jinping, Uniunea Europeană ar putea concluziona că siguranța este mai mare atunci când ești parte dintr-un bloc puternic.
Invazia Rusiei în Ucraina, care a împins Kievul spre Bruxelles, demonstrează atractivitatea UE din perspectiva securității.
Atacul cu dronă asupra unei baze britanice din Cipru a evidențiat cât de mult reprezintă apartenența la UE o garanție de apărare pentru Nicosia, care nu poate adera la NATO din cauza opoziției Turciei. Ciprul este divizat între nordul ocupat de turci și sudul controlat de ciprioții greci.
„Când s-a luat decizia ca Ciprul să adere la Uniunea Europeană, dimensiunea economică era, evident, foarte importantă”, a declarat ministrul pentru Europa, Marilena Raouna. „Dar cred că pentru Cipru, securitatea a fost întotdeauna pe primul loc.”
La fel ca Cipru, Ucraina nu poate intra în NATO, iar Trump a spus că acest lucru nu se va întâmpla. În aceste condiții, aderarea la UE este singura garanție de securitate pe care Kievul consideră că se poate baza, după un eventual armistițiu cu Rusia.
Beneficiile de securitate ale aderării Ucrainei la UE ar fi reciproce, subliniază oficiali de la Kiev și Bruxelles.
„Avem un interes comun. Ucraina poate întări apărarea UE. Imaginați-vă doar dacă grănicerii ucraineni care au luptat pe front ar participa la misiunile Frontex în Marea Baltică”, a declarat Ivan Nagornyak, consilier guvernamental ucrainean.
Pentru Norvegia, Islanda, Ucraina și alte state, realitatea dură a noii ordini mondiale începe să devină evidentă.
„Nu există NATO, nu există SUA”, a spus un oficial ucrainean. „Există doar arme, drone, muniție. Și există UE.”
B.B.