Italia votează pe 22 și 23 martie într-un referendum constituțional privind reforma justiției, un scrutin care a depășit de mult miza strict tehnică și s-a transformat într-un test politic direct pentru Giorgia Meloni. După mai bine de trei ani în care și-a consolidat imaginea de lider stabil, eficient și tot mai influent în Europa, premierul italian riscă acum primul recul politic major, dacă reforma va fi respinsă.
Reuters și AP notează că votul a devenit, în fapt, un referendum și despre Meloni, nu doar despre arhitectura sistemului judiciar. Politico plusează și se întreabă dacă nu cumva referendumul este momentul care poate sparge aura de invincibilitate a lui Meloni exact când pare la apogeul puterii sale?
Analiza pornește de la un paradox. În decembrie 2022, când a ajuns la primul său Consiliu European, puțini s-ar fi așteptat nu doar să reziste patru ani, ci să devină unul dintre cei mai influenți lideri de la masa europeană.
Între timp, partidul ei, Fratelli d’Italia, a rămas solid în sondaje, iar Meloni s-a impus ca un actor relevant în marile dosare europene, de la Mercosur la activele rusești și piețele carbonului. Dar tocmai această ascensiune face ca un eventual eșec la referendum să cântărească mai greu politic decât ar părea la prima vedere.
Ce se votează, de fapt
În centrul referendumului se află o reformă constituțională a justiției promovată de guvernul Meloni și aprobată deja de Parlament, dar care are nevoie de validarea populară.
Reforma vizează șapte articole din Constituție și are trei axe principale: separarea carierelor judecătorilor și procurorilor, împărțirea Consiliului Superior al Magistraturii în două organisme distincte și crearea unei noi instanțe disciplinare. În plus, membrii celor două consilii ar urma să fie aleși prin tragere la sorți, nu prin mecanismele actuale.
Susținătorii reformei spun că ea este necesară pentru a limita influențele de grup și jocurile de putere interne din magistratură, mai ales după scandalurile legate de numiri și de funcționarea CSM. Meloni și aliații săi susțin că măsura ar face sistemul mai imparțial și mai puțin opac.
Criticii spun însă exact contrariul: că reforma riscă să slăbească independența procurorilor, să fragmenteze corpul magistraților și să deschidă calea către un control politic mai mare asupra justiției. Opoziția de centru-stânga și mare parte din magistratură văd în proiect o încercare de a limita autonomia procurorilor, mai ales într-un sistem în care anchetele judiciare au avut, istoric, un impact politic uriaș.
De ce este atât de contestat
Reforma atinge una dintre cele mai sensibile zone ale politicii italiene: relația dintre puterea politică și magistratură.
Dreapta italiană susține de decenii că o parte a sistemului judiciar are reflexe ideologice de stânga și că procurorii au exercitat uneori o influență excesivă asupra vieții publice.
Problema este că reforma este tehnică, greu de explicat și, după cum observă Reuters, nici guvernul nu susține că ea va accelera semnificativ procesele italiene, care sunt printre cele mai lente din Europa.
Asta înseamnă că votul nu se va da în principal pe baza unei înțelegeri fine a mecanismelor juridice, ci mai ales pe bază de loialitate politică și percepție față de Meloni. Mai mult, neexistând prag de participare, rezultatul va depinde mai mult de mobilizarea taberelor decât de nivelul de înțelegere a reformei.
De ce poate deveni un risc pentru Meloni
Tocmai pentru că a personalizat tot mai mult campania și a îmbrățișat deschis tabăra „Da”, Meloni riscă să transforme o reformă tehnică într-un plebiscit despre propria putere.
AP spune că, deși inițial a fost mai prudentă, premierul s-a implicat tot mai clar în favoarea reformei, avertizând că un eșec ar menține un sistem judiciar defectuos și periculos pentru siguranța publică. Asta a ridicat miza. Dacă pierde, nu va putea susține ușor că este doar o înfrângere procedurală.
Politico sugerează că aceasta ar fi prima fisură serioasă în imaginea de lider aproape imbatabil pe care Meloni și-a construit-o atât în Italia, cât și la Bruxelles.
Rivalii ei ar avea, în sfârșit, un argument puternic că nu este invincibilă și ar putea muta rapid dezbaterea spre slăbiciunile economice interne: creștere modestă, presiunea costurilor energetice și întrebarea cât de mult a performat Italia dincolo de ajutorul excepțional venit prin fondurile europene post-Covid. Economia italiană a rămas pe o traiectorie modestă, cu creștere sub 1% și cu o încetinire la 0,5% în 2025.
Ce efect ar avea asupra poziției sale europene
În prezent, alți lideri europeni o privesc pe Meloni ca pe șefa unui guvern neobișnuit de stabil pentru standardele italiene și tocmai această stabilitate i-a crescut greutatea politică externă. Ea a știut să folosească mecanismele europene în avantajul său, construind alianțe flexibile, inclusiv un parteneriat tot mai important cu cancelarul german Friedrich Merz, în timp ce Franța este mai slăbită.
Un eșec în referendum nu i-ar închide automat cariera europeană, dar ar transmite că nu este atât de solidă pe cât părea.
Mesajul ar fi că rămâne importantă, dar nu neapărat intangibilă sau garantat dominantă până în 2027. Politico evocă aici chiar precedentul Matteo Renzi: după pierderea referendumului constituțional din 2016, întreaga lui poziție s-a prăbușit mult mai repede decât părea probabil înainte de vot.
Va cădea guvernul dacă pierde?
Cel mai probabil, nu imediat. Meloni a spus deja că nu va demisiona dacă pierde, iar ministrul de externe Antonio Tajani a insistat că referendumul nu are „absolut nimic de-a face” cu stabilitatea guvernului. Așadar, un „Nu” nu ar însemna automat căderea guvernului.
Dar asta nu înseamnă că efectul politic ar fi mic. O înfrângere ar putea energiza o opoziție fragmentată între Partidul Democrat și Mișcarea 5 Stele și le-ar oferi un punct comun: demonstrația că Meloni poate fi bătută într-un vot național.
Și dacă o să câștige?
Atunci va ieși întărită. O victorie a taberei „Da” i-ar consolida poziția înainte de alegerile generale care trebuie organizate până la finalul lui 2027. În plus, i-ar da impuls pentru alte reforme pe care le dorește, inclusiv proiectul de a întări executivul și de a apropia funcția de prim-ministru de un model mai prezidențial, cu alegere directă.
Cu alte cuvinte, referendumul nu este doar despre justiție, ci și despre cât capital politic mai are Meloni pentru a schimba mai profund arhitectura instituțională a Italiei.