Ultimatumul lansat de Donald Trump privind distrugerea centralelor electrice ale Iranului și răspunsul Teheranului, care amenință infrastructura energetică americană din regiune, împing războiul spre una dintre cele mai periculoase faze ale sale.
Miza nu mai este doar Strâmtoarea Ormuz, deja blocată de facto, ci riscul ca energia însăși să devină principalul câmp de luptă, cu efecte care pot lovi simultan statele din Golf, piețele globale și lanțurile de aprovizionare.
Donald Trump a amenințat că SUA vor lovi și „vor distruge” centralele electrice ale Iranului dacă Teheranul nu redeschide complet Strâmtoarea Hormuz în 48 de ore. Trump a spus că ar începe „cu cea mai mare” centrală, iar ultimatumul său expiră luni seara, ora SUA, adică marți dimineață la Teheran.
Iranul a răspuns avertizând că, dacă infrastructura sa energetică va fi atacată, va lovi toate instalațiile energetice americane din regiune.
Aici începe partea cu adevărat periculoasă. O analiză publicată de The Conversation arată că lovirea infrastructurii energetice este aproape de cel mai rău scenariu posibil pentru statele din Golf.
Motivul este simplu: petrolul și gazele nu sunt doar resurse economice, ci fundamentul puterii acestor state, al influenței lor regionale și al rolului lor în economia mondială. Dacă instalațiile energetice intră sistematic în bătaia focului, efectele nu se opresc la Iran sau la vecinii lui, ci se transferă rapid în piețele globale, în lanțurile de aprovizionare și în costul vieții.
Exemplele din ultimele zile arată deja mecanismul de tip cauză-efect. După lovirea de către Israel a instalațiilor iraniene de la Asaluyeh și South Pars, Teheranul a amenințat facilități energetice din statele din Golf, iar apoi atacurile au ajuns la Ras Laffan, centrul sectorului energetic al Qatarului.
Reuters relata încă de acum câteva zile că atacurile asupra industriei energetice iraniene au generat imediat temerea că Iranul va riposta lovind infrastructura regională a marilor companii energetice și rutele alternative de export care ocolesc Ormuz. Exact asta vedem acum, la scară tot mai mare.
De ce contează atât de mult? Pentru că în Golf, energia nu înseamnă doar producție, ci infrastructură concentrată în noduri vitale.
Analiza The Conversation dă exemplul Ras Laffan, orașul industrial care este piesa centrală a economiei Qatarului și centrul celei mai mari facilități de producție și export de gaz natural lichefiat din lume. Aici se procesează gazul din North Field, partea qatareză a celui mai mare zăcământ offshore de gaz neasociat din lume, împărțit cu Iranul, unde se numește South Pars.
Dacă un astfel de nod este lovit serios, nu vorbim doar despre o avarie locală, ci despre ani de reparații, întârzieri de investiții și o reducere semnificativă a capacității de export.
La fel de important este că atacurile nu vizează doar producția, ci și infrastructura de export. The Conversation amintește rolul strategic al Fujairah, hub-ul din Emirate aflat în afara Strâmtorii Ormuz, cu acces direct la Oceanul Indian și capăt al conductei Abu Dhabi pentru țiței.
Conducta poate transporta 1,5 milioane de barili pe zi și acoperă mai mult de jumătate din exporturile de petrol ale Emiratelor. Tocmai de aceea, lovirea ei repetată arată intenția Iranului de a perturba și rutele alternative, nu doar chokepoint-ul clasic din Ormuz. De asemenea, conducta saudită East-West, către portul Yanbu de la Marea Roșie, a intrat în raza riscului.
Pe scurt, dacă Trump transformă centralele electrice iraniene în ținte și Iranul răspunde prin extinderea loviturilor asupra infrastructurii energetice americane și a statelor din Golf, conflictul poate intra într-o logică de escaladare în care fiecare nou atac afectează nu doar partea vizată, ci întregul sistem energetic regional.
Deja se văd efectele inițiale: creșteri puternice ale prețurilor la gaze după atacuri asupra infrastructurii energetice din Golf, iar perturbarea rutelor maritime a dus la blocaje, nave ancorate în așteptare și costuri mai mari pentru transport și asigurare.
Mai există un element esențial: statele din Golf au încercat, în mare parte, să evite acest scenariu prin diplomație.
The Conversation subliniază dilema lor: deși capitalele din Golf au insistat că nu sunt parte directă în campania americano-israeliană, Teheranul nu pare să facă o distincție clară între neimplicare declarată și infrastructura aflată pe teritoriul unor aliați ai SUA. Din perspectiva Iranului, dacă South Pars este lovit pe partea iraniană, lovirea unor facilități energetice din Qatar sau din alte state din Golf devine o ripostă legitimă. Asta înseamnă că războiul împinge costul către vecini care nu au vrut să devină teatru de confruntare.
- Strâmtoarea Ormuz nu este doar despre petrol. Este o gură de oxigen pentru 100 de milioane de oameni
Consecințele nu ar fi doar energetice. Odată depășit pragul lovirii bazelor militare, au început să fie afectate și sectoarele care au pus statele din Golf pe harta globală: turismul, transporturile, evenimentele și, mai ales, energia.
Iar energia este sectorul care a făcut posibilă transformarea acestor state în ultimele decenii și care rămâne vital pentru economia mondială. Dacă rămâne în centrul confruntării, amploarea consecințelor regionale și globale devine imposibil de estimat cu precizie.
De aceea, ultimatumul lui Trump și răspunsul Iranului nu sunt doar încă un schimb de amenințări. Ele marchează un punct în care războiul riscă să treacă de la disputa pentru controlul Ormuz la o campanie de lovire a însăși inimii energetice a Golfului. Iar acesta este, probabil, unul dintre cele mai periculoase scenarii pe care regiunea și economia globală le puteau imagina.