Ziua 1847 de război este marcată de noi discuții de pace. O delegație ucraineană a sosit la Miami pentru discuții bilaterale cu reprezentanții SUA, în contextul în care Kievul și Washingtonul se pregătesc să discute despre garanțiile de securitate, politica sancțiunilor și următoarele etape ale eforturilor diplomatice menite să pună capăt războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei.
Rusia nu a trimis o delegație în SUA, a transmis Kremlinul. „Vor fi contacte bilaterale între ucraineni și americani”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președinției ruse.
Între timp, luptele continuă. O casă din orașul Zaporojie, unde locuia o familie, a fost distrusă într-un atac rusesc. Ambii părinți au fost uciși, iar două fetițe au fost rănite.
Orașul Cernigău a rămas complet fără electricitate în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice.
De cealaltă parte, Ucraina a lansat 283 de drone asupra Rusiei, noapte trecută. Atacul este considerat unul dintre cele mai masive lovituri din război, a anunțat Ministerul rus al Apărării.
Și un incendiu a izbucnit la o companie din orașul ceh Pardubice, care producea drone pentru aprovizionarea Ucrainei. Premierul ceh a declarat că incendiul este „investigat ca act terorist”.
Atacurile Rusiei
- Cuplu ucis și copii răniți la Zaporojie - O casă din orașul Zaporojie, unde locuia o familie, a fost distrusă într-un atac rusesc. Ambii părinți au fost uciși, a aunțat Administrația Militară a regiunii. Două fete în vârstă de 11 și 15 ani au fost rănite. Viețile lor nu sunt în pericol.
- Cernigău a rămas fără curent - Orașul Cernigău a rămas complet fără electricitate în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice. „Cernigău a rămas fără electricitate după atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice din regiune. Toate instalațiile de infrastructură critică și socială trec la surse alternative de energie”, au anunțt utoritățile. Operatorul feroviar de stat ucrainean a raportat că mai multe trenuri înregistrează întârzieri.
Atacurile Ucrainei
- Kievul a lansat aproape 300 de drone asupra Rusiei - Ucraina a lansat 283 de drone asupra Rusiei, noapte trecută. Atacul este considerat unul dintre cele mai masive lovituri din război, a anunțat Ministerul rus al Apărării. Dronele au fost interceptate, potrivit agenţiei oficiale RIA Novosti. Aproximativ 90 dintre aceste aparate au vizat regiunea de frontieră Rostov, potrivit guvernatorului acesteia, Iuri Slusar. Guvernatorul regiunii Saratov, din sud-vestul Rusiei, a raportat la rândul său doi răniţi în urma unui atac cu drone care a avariat mai multe case.
Alte informații relevante
- Noi discuții de pace - O delegație ucraineană a sosit la Miami pentru discuții bilaterale cu reprezentanții SUA, în contextul în care Kievul și Washingtonul se pregătesc să discute despre garanțiile de securitate, politica sancțiunilor și următoarele etape ale eforturilor diplomatice menite să pună capăt războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, relatează Kyiv Post. Întâlnirea are loc pe fondul intensificării dialogului politic dintre cele două țări și vine după amânări repetate ale negocierilor trilaterale mai ample la care ar fi trebuit să participe și Rusia.
- Incendiu la o companie care produce drone pentru Ucraina - Un incendiu a izbucnit la o companie din orașul ceh Pardubice, care producea drone pentru aprovizionarea Ucrainei. Autoritățile spun că incendiul a fost provocat intenționat. Instalația aparține firmei cehe de apărare LPP Holding, care produce drone utilizate pe câmpul de luptă din Ucraina. Prim-ministrul ceh, Andrej Babis, a declarat că incendiul este „investigat ca act terorist”.
