Trump: Războiul din Iran s-a dovedit mai ușor decât credeam

Trump: Războiul din Iran s-a dovedit mai ușor decât credeam
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele american Donald Trump a declarat că războiul din Iran a fost mai ușor decât se aștepta.

Întrebat de un reporter dacă conflictul din Iran este o „mică incursiune” sau un „război”, Trump a răspuns că „este ambele”.

„Este o incursiune care ne va ține departe de un război, pentru ei este un război, pentru noi s-a dovedit a fi mai ușor decât credeam”, a declarat el.

El a repetat afirmațiile pe care le-a făcut în această săptămână, conform cărora operațiunile militare americane din Iran sunt o „excursie de câteva săptămâni”, notează The Guardian.

Liderul de la Casa Albă a afirmat apoi că Statele Unite au lovit „28 de nave de minare folosind exact aceeași armă pe care am folosit-o împotriva traficanților de droguri”.

Nimic despre tragedia de la școala de fete

Trump a mai spus că nu este îngrijorat că Iranul și-ar putea intensifica represaliile și ar declanșa atacuri pe teritoriul american.

ABC News a relatat că FBI a avertizat departamentele de poliție din California că Iranul ar putea riposta pentru atacurile americane prin lansarea de drone pe coasta de vest a Statelor Unite.

Trump a evitat, de asemenea, o întrebare despre bombardarea unei școli de fete din Iran, soldat cu moartea a cel puțin 175 de persoane, majoritatea copii. Întrebat dacă își asumă responsabilitatea pentru atac, el a răspuns simplu: "Nu știu despre asta."

O anchetă preliminară a constatat că SUA sunt de vină pentru atac, potrivit New York Times.

Trump a insistat în ultimele zile că Iranul este de vină, în ciuda dovezilor tot mai numeroase care sugerează răspunderea SUA și în ciuda faptului că a admis că „nu știe suficient” despre atac. Oficialii administrației de la Washington evită să își asume vina pentru acest atac până la publicarea unui raport complet. Trump a declarat, de asemenea, că este dispus să accepte concluziile anchetei, menționează The Guardian.

Cum rămâne cu noul lider al Iranului

Președintele SUA a vorbit și despre conducerea Iranului. „Le-am doborât de două ori conducerea, iar acum au un nou grup care vine (la putere, n.red.). Să vedem ce se întâmplă cu ei”, a spus el.

Iranul l-a anunțat duminică pe Mojtaba Khamenei drept noul său lider suprem. Acesta îi succede tatălui său, Ali Khamenei, ucis în atacurile inițiale americano-israeliene din 28 februarie.

În ultimele zile, Trump a declarat că numirea lui Mojtaba Khamenei a fost o „mare greșeală” și a sugerat că acesta nu va „rezista mult” fără aprobarea SUA. El le-a declarat reporterilor că este „dezamăgit” și „nemulțumit” de alegere, catalogându-l anterior pe Khamenei drept „slab” și o „alegere inacceptabilă” pentru a conduce Iranul.

Președintele SUA a refuzat, de asemenea, să excludă posibilitatea ca Mojtaba Khamenei să fie o țintă militară. Între timp, Israelul a anunțat decis că îl va viza pe noul lider suprem iranian.

Despre burse și scumpirea petrolului

Trump a declarat că în scurt timp piețele financiare ar trebui să fie „din nou pe drumul cel bun”.

El a numit fluctuațiile prețurilor petrolului o „chestiune de război”.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇