Premierul Ludovic Orban susţine că nu se pune problema ca în ministere să se întocmească liste cu persoane care ar urma să primească cu prioritate vaccinul anti-COVID-19, el explicând că este vorba despre o inventariere, pentru a se vedea dacă oamenii sunt deschişi ideii de vaccinare şi dacă vor să fie vaccinaţi.
„A fost o adresă de la Ministerul Sănătăţii, s-a încercat o catagrafiere (inventariere, înregistrare – n.red.), să se facă o evaluare privitor la rata de acceptare a vaccinului. Nu există prioritate pentru miniştri, secretari de stat, funcţionari. Există o prioritizare care este făcută pe baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe baza recomandărilor venite de la nivel european”, a afirmat premierul Ludovic Orban, miercuri seară, la Romania TV.
El a susţinut că "este posibil să sosească primele cantităţi şi în decembrie”.
Orban a afirmat că primii în ordinea priorităţilor sunt cadrele medicale, urmate de persoanele "vulnerabile” – cei în vârstă, care au alte boli, apoi angajaţii din zone considerate ”critice, esenţiale”, cum ar fi sectoare de asigurare cu apă, energie.
Premierul a explicat că s-a stabilit această "ordine de priorităţi” pentru că nu toată cantitatea de vaccin va fi primită într-un singur lot.
Pregătiri pe ultima sută de metri
"Vaccinarea nu este obligatorie, dar vaccinarea este gratuită. Statul va achiziţiona toate dozele de vaccin şi vaccinarea va fi gratuită pentru toate categoriile de populaţie”, a spus el.
"Dacă v-as spune că suntem pregătiţi, v-aş minţi, ne pregătim. Aşa cum se pregăteşte fiecare ţară. Nicio ţară nu este pregătită în momentul de faţă. Noi trebuie să facem în interval de aproximativ o lună toate pregătirile necesare”, a adăugat prim-ministrul.
Acesta a precizat că de joi va intra în acţiune Comitetul naţional de conducere a campaniei de vaccinare.
În ceea ce priveşte achiziţiile pentru campania de vaccinare, Orban susţine că "sunt preţuri cunoscute, se ştie foarte clar ce trebuie achiziţionat”.
Cine se vaccinează mai întâi?
Clarificările vin după ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a spus că are informaţii conform cărora la nivelul ministerelor "se fac liste” cu persoanele care ar urma să primească cu prioritate vaccinul anti-SARS-CoV-2, atunci când acesta va apărea şi va ajunge în România.
Ciolacu susţine că prioritate la acest vaccin ar trebui să aibă cei din sistemul sanitar şi din cel de învăţământ.
Odată cu primirea noului vaccin anti-COVID, prioritate la vaccinare vor avea sectoarele economice, nu oamenii cu comorbidități, a explicat miercuri pentru EuropaFM și locotenent colonelul Valeriu Gheorghiță, medicul care a fost desemnat să coordoneze campania de vaccinare împotriva COVID în România.
De asemenea, și președintele Klaus Iohannis a spus același lucru, încă de marți: ”În primă fază va fi vaccinat personalul medical, cel din educație, lucrătorii din energie, cei din furnizare de apă sau alimente”.