Îl poate salva Donald Trump pe Viktor Orban?

Îl poate salva Donald Trump pe Viktor Orban?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pe măsură ce premierul Ungariei scade în sondaje, figuri importante ale mișcării MAGA se mobilizează pentru a-și sprijini cel mai loial aliat european.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, se confruntă cu cel mai dificil scrutin din cei 16 ani de guvernare, iar președintele SUA, Donald Trump, și mișcarea sa MAGA se mobilizează pentru a-l ajuta.

Sondajele sugerează că liderul maghiar este în prezent în urma fostului său aliat devenit rival, Péter Magyar, care a profitat de frustrarea alegătorilor față de inflația record, stagnarea economică și o serie de scandaluri politice. Cum dominația lui Orban este brusc pusă sub semnul întrebării, administrația Trump și figuri de prim rang ale MAGA au intervenit pentru a-l sprijini pe omul pe care îl consideră cel mai de încredere aliat ideologic din Europa, arată o analiză Politico.

Pentru personalitățile MAGA, Orban nu este doar un partener, este o sursă de inspirație. Poziția sa dură privind migrația, luptele sale împotriva universităților și instituțiilor culturale „woke”, ostilitatea față de Bruxelles și scepticismul față de Ucraina au fost mult timp prezentate de conservatorii americani drept un model de guvernare.

„Noi am fost Trump înainte de Trump”, se laudă site-ul Conservative Political Action Conference (CPAC) din Budapesta. Iar în iunie 2024, vicepreședintele SUA, JD Vance, i-a adus un omagiu lui Orban, spunând că premierul ungar a luat „decizii inteligente din care am putea învăța în Statele Unite”.

Și chiar au învățat. „Am intrat în sistemul de elaborare a politicilor al echipei lui Trump. Suntem profund implicați acolo”, s-a lăudat Orban la un miting în Ungaria, în timpul cursei pentru Casa Albă din 2024.

Think-tank-uri guvernamentale și pro-Orban din Ungaria, precum Századvég Foundation și Danube Institute, au avut de asemenea relații de lungă durată cu instituții apropiate de Trump, cum ar fi Heritage Foundation, împărtășind cercetări, idei și specialiști.

Mai presus de toate, aliații președintelui american îl laudă pe Orban nu doar pentru politicile sale, ci și pentru loialitatea sa, în contrast cu alți politicieni apropiați de MAGA - precum premierul italian Giorgia Meloni, pe care o critică pentru sprijinul acordat Ucrainei și pentru disponibilitatea de a lucra cu fostul președinte Joe Biden între cele două mandate ale lui Trump.

„Orban a făcut eforturi speciale pentru a rămâne loial lui Donald Trump când acesta era în afara puterii și considerat terminat politic”, a spus Benjamin Harnwell, colaborator apropiat al fostului strateg al lui Trump, Steve Bannon.

Iar acum MAGA întoarce favoarea, mobilizând toate resursele pentru omul pe care Trump l-a descris într-o postare lungă pe rețelele sociale drept „un lider cu adevărat puternic și hotărât… care a obținut rezultate fenomenale” pentru Ungaria.

Într-o vizită recentă la Budapesta, secretarul de Stat american Marco Rubio a subliniat și mai clar sprijinul lui Trump, spunând că relațiile dintre SUA și Ungaria intră într-o „eră de aur” și promițând sprijin financiar pentru țară dacă va fi necesar, dar numai dacă Orban rămâne la putere. „Președintele Trump este profund angajat în succesul dvs, pentru că succesul dvs este succesul nostru”, a declarat Rubio.

Vizita principalului diplomat american arată cât de serios tratează administrația alegerile din aprilie din Ungaria. „Pentru MAGA, cele mai importante două alegeri din acest an sunt cele din Ungaria și alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite”, a spus Timothy Ash de la Chatham House. Iar John McLaughlin, strateg republican veteran care a lucrat la toate cele trei campanii prezidențiale ale lui Trump, a realizat sondaje pentru Orban.

Toate acestea se întâmplă deoarece o înfrângere a premierului ungar ar reprezenta o lovitură pentru mișcarea populistă globală, în timp ce Washingtonul își intensifică sprijinul pentru alți actori politici similari din Europa.

„Ar fi percepută ca o înfrângere ideologică sau intelectuală dacă ar pierde”, a spus Frank Furedi, aliat al lui Orban și conducător al filialei din Bruxelles a Mathias Corvinus Collegium (MCC), instituție sprijinită de guvernul ungar.

„Cred că o înfrângere ar avea un impact, cel puțin pe termen scurt, asupra dinamicii politice de pe întregul continent”, a adăugat el.

Carte politică: Trump

Cu trei săptămâni înainte de alegeri, personalități MAGA și vedete naţionaliste și populiste din întreaga Europă urmează să se adune în capitala Ungariei pentru o conferință CPAC organizată de American Conservative Union - a cincea de acest fel din 2022. Orban speră că va participa chiar şi președintele american.

Trump are lansată o invitație permanentă la eveniment, iar premierul maghiar nu a ascuns că și-ar dori foarte mult acest lucru. Totuși, deși Trump a sugerat în ianuarie că ar putea veni, până acum nu a luat o decizie clară.

Cu puțin timp înainte de a pleca la Washington pentru reuniunea inaugurală de luna trecută a Consiliului Păcii, Orban le-a amintit maghiarilor că președintele american „îi datorează” o vizită. Totuși, a recunoscut că „lucrurile se schimbă atât de rapid încât nu putem planifica nici măcar cu două săptămâni înainte”.

Războiul SUA–Israel cu Iranul a adăugat și mai multă incertitudine.

Până acum, Orban a încercat discret să se distanțeze de conflictul din Orientul Mijlociu, menționând cu grijă la un miting recent de campanie că președintele american i-a cerut opinia înainte de bombardarea Iranului, „având în vedere că noi [Ungaria] avem relații cu Iranul și relații prietenoase cu Israelul”.

El a spus că ceea ce se întâmplă nu este ceea ce ar fi recomandat, dar a adăugat că liderul american și președintele Chinei, Xi Jinping, vor discuta măsuri serioase pentru „stabilizarea situației lumii” atunci când Trump va vizita Beijingul, lucru așteptat mai târziu în această lună.

Totuși, nu este clar cât de mult l-a ajutat în realitate sprijinul MAGA pe premierul ungar. Nu există dovezi că vizita lui Rubio a schimbat sondajele, a remarcat Timothy Ash de la Chatham House. De fapt, un sondaj publicat după vizita secretarului de Stat a sugerat că opoziția și-a mărit avantajul în februarie.

Între timp, în timp ce Orban a încercat să prezinte alegerile ca pe un referendum privind războiul din Ucraina și să-și descrie rivalul drept un instrument al Bruxelles-ului, Magyar a reușit să mute discuția spre problemele cotidiene.

Partidul său, Tisza Party, are în prezent un avans de 9% față de partidul lui Orban, Fidesz, potrivit Poll of Polls realizat de Politico, profitând de furia publică legată de inflație și de gestionarea economică.

image

Mult timp vulnerabil la șocuri externe, forintul ungar a intrat din nou sub presiune după recentele turbulențe geopolitice din Orientul Mijlociu, ceea ce a alimentat temerile privind creșterea prețurilor la energie și un nou val de inflație, tocmai când ritmul creșterii prețurilor începuse să încetinească.

Comentatorii nu sunt de acord asupra măsurii în care un sprijin suplimentar din partea MAGA — sau chiar o vizită a lui Trump — ar putea mobiliza susținerea pentru Orbán.. „Cred că îi va entuziasma susținătorii și îi va consolida baza de votanți existentă. Dacă va face diferența pentru alții sau va convinge oameni să voteze într-un fel sau altul rămâne o întrebare deschisă”, a spus Furedi, aliatul lui Orban.

Trump nu are obiceiul să investească propriul capital politic în cauze pe care le consideră pierdute. Așadar, dacă sondajele din Ungaria vor continua să indice o posibilă înfrângere a lui Orban, iar premierul nu reușește să recâștige impuls în ultimele săptămâni ale campaniei, ar putea descoperi că există limite până unde - și pentru cât timp - este dispus președintele american să meargă, chiar și pentru unul dintre cei mai celebrați aliați internaționali ai mișcării MAGA.

B.B.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇