Ciprul este primul stat UE lovit direct de războiul din Iran.
Luni dimineaţă, Ciprul și-a ridicat nivelul de alertă și a luat măsuri de precauție, inclusiv a închis școlile și evacuat persoane din zonele expuse, după ce baza militară britanică Akrotiri a fost lovită noaptea de o dronă de tip Shahed lansată de Iran.
Într-un mesaj adresat populației, președintele cipriot Nikos Christodoulides a declarat că siguranța cetățenilor și protecția teritoriului sunt prioritățile principale ale guvernului. „Ne aflăm într-o regiune de instabilitate geopolitică majoră, cu numeroase provocări și probleme, și traversăm o criză fără precedent. Facem tot ce trebuie pentru a ne proteja cetățenii și țara”, a subliniat șeful statului, citat de The Guardian.
Christodoulides a reiterat că Ciprul nu va participa la nicio operațiune militară, păstrându-și rolul umanitar și acționând „ca parte a soluției, nu a problemei”.
UPDATE Al doilea atac
Ulterior, după amiază, un al doilea atac aerian a fost lansat asupra bazei militare britanice din Cipru, potrivit guvernului cipriot. Două drone care se îndreptau spre baza RAF Akrotiri au fost „interceptate cu succes”, a anunțat un purtător de cuvânt citat de Sky News.
Sirenele de raid aerian au fost activate la prânz, iar autoritățile au deschis şi adăposturi de urgență.
Ministerul de Interne a declarat că forțele de apărare civilă au fost, de asemenea, mobilizate pentru a informa cetățenii cu privire la măsurile care trebuie luate în cazul unui atac.
Un oficial local din satul Akrotiri a declarat pentru The Guardian că locuitorii au fost „panicați de sunetul sirenelor și temători cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla”.
Un centru de primire de urgență a fost înființat în Limassol, cel mai apropiat oraș de Akrotiri, pentru a găzdui cetățenii, mulți dintre aceștia alegând să părăsească satele din zona afectată.
O sursă din cadrul Ministerului de Interne a declarat pentru presa locală că, având în vedere faptul că autoritățile britanice au decis evacuarea bazei aeriene, guvernul cipriot a hotărât să dea instrucțiuni şi pentru evacuarea satului Akrotiri. Alte sate din zona bazei nu au fost evacuate.
Relatări neconfirmate au sugerat, de asemenea, că și baza Dhekelia, situată în estul insulei, a fost evacuată, în timp ce alarme au fost auzite la ambasada Statelor Unite din Nicosia, existând suspiciunea că declanșarea acestora ar fi fost legată de lansarea dronelor.
Două drone au atacat azi noapte baza britanică din Cipru
O dronă primă Shahed a lovit azi noapte facilitățile militare ale bazei britanice Akrotiri, provocând doar daune materiale minore. Surse din media grecească sugerează că o a doua dronă, de asemenea îndreptată către baza britanică, a fost neutralizată.
Autoritățile britanice au confirmat atacul și au anunțat că au mutat familiile personalului bazei către locuințe alternative pe insulă, ca măsură de precauție. „Siguranța personalului nostru și a familiilor acestora este absolut prioritară. Baza și personalul continuă să își desfășoare activitatea normal, protejând siguranța Marii Britanii și a intereselor sale”, a transmis un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Marea Britanie.
Surse locale au declarat pentru Cyprus Mail că personalul bazei a fost informat cu privire la amenințare și a primit instrucțiuni să „se întoarcă la casele lor și să rămână în interior până la noi ordine”.
De asemenea, li s-a transmis să „se îndepărteze de ferestre și să se adăpostească în spatele sau sub piese de mobilier solide și masive”, urmând să aștepte instrucțiuni suplimentare.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis că, deși Ciprul nu a fost ținta acestui atac, Uniunea Europeană este alături de statele membre.
Incidentul amplifică tensiunile regionale și ridică semne de întrebare privind securitatea bazelor militare străine din zona Mediteranei de Est, în contextul conflictului tot mai intens dintre Iran, Israel și SUA.
Londra a decis ieri că va permite americanilor să utilizeze bazele britanice pentru a distruge rachetele Iranului şi capacitatea acestuia de a le lansa asupra aliaţilor din Golf.
