Un pic de aducere aminte şi ceva comentarii nu strică.
Guvernul a adoptat, la începutul lunii aprilie, Ordonanţa de Urgenţă 40, care prevede că, pe perioada stării de urgenţă, Ministerul Sănătăţii coordonează organizarea şi funcţionarea tuturor unităţilor sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
Vorbeam de pandemie, chiar era necesară coordonarea asta, în condiţiile în care spitalele nu aveau de nici unele, materiale sanitare, personal suficient, aparatură medicală.
Apoi, Ministerul Sănătăţii a anunţat că intenţionează trecerea spitalelor de urgenţă şi a celor judeţene în subordinea MS. Pe principiul: dacă eu dau banii şi eu coordonez, aş vrea toată puterea de decizie, ca să nu mai am frecuşuri cu CJ-urile, ca să nu mai am management deplorabil. În unele locuri, cred eu, nu chiar peste tot.
PSD s-a opus trecerii spitalelor judeţene din subordinea CJ-urilor în cea a Ministerului Sănătăţii. Gabriela Firea a fost vârful de lance al atacului PSD, iată ce declara în 4 iunie 2020:
În momentul în care faci o declaraţie publică şi anume că vrei să iei toate spitalele în care au investit ani de zile autorităţile locale – şi investesc în continuare – la Ministerul Sănătăţii, asta înseamnă că-i privezi pe cetăţeni de condiţii civilizate în spitale. Practic, după ce au vrut să privatizeze sistemul de urgenţă în sănătate, acum probabil se încearcă o privatizare a întregului sistem de sănătate, nu numai a urgenţelor.
O adevărată maestră în manipulare, Gabi Firea. Spitalele în care au investit ani de zile autorităţile locale sunt ale statului şi toată lumea a cheltuit (responsabil?) banul public.
Statul îi este dator cu o explicaţie doctorului Denciu
Problema era alta, spitalele judeţene şi cele orăşeneşti au fost adevărate puşculiţe pentru baronii locali: investiţii superficiale şi supraevaluate, şpagă enormă la angajare, aparataj scump care nu a fost pus în funcţiune. Cum să dai tu, politrucul cleptocrat, din mână gâsca ce face ouăle de aur?
Iată ce ne spunea Nelu Tătaru, într-un interviu tot din 4 iunie 2020, dat postului Europa Liberă, despre managementul spitalelor:
Concursul pentru un post de manager (de spital) o să se desfășoare nu neapărat în localitatea unde are sediul acest spital și unde Consiliul local, autoritatea locală, organizează acest concurs. Trebuie să fie organizate aceste concursuri la nivel național, în anumite sesiuni și, vă repet, evaluarea fiecărui manager în parte, pe indicatori, o să se facă anual. Respectarea și îndeplinirea acestor indicatori vor însemna menținerea managementului, nerespectarea – înseamnă înlocuirea.
Frumos spus, concurs la nivel naţional, comisie beton, bun. Chiar dacă se făceau asemenea concursuri, ce om cu scaun la cap ar fi acceptat funcţia dacă n-ar fi ştiut ce bani are la dispoziţie?
De la Titanic la Colectiv și de la Giulești la Piatra Neamț
Un manager cu bugetul la cheremul unui CJ sau a unei primării nu e manager, e un om de paie. Asta e problema principală, bugetul, şi cine stabileşte acest buget.
Iată ce frumos îşi aducea aminte de trecut Ludovic Orban, pe 15 noiembrie, după tragedia de la Piatra Neamţ:
Vă readuc aminte că noi am încercat în guvernarea 2007-2008 să înfiinţăm după model francez o şcoală de sănătate publică, în care cei care vor să aibă funcţii manageriale în sistemul de sănătate publică să urmeze cursurile acelei şcoli, care practic să pregătească manageri pentru sistemul de sănătate, indiferent că e vorba de manager de ambulanţă, manager de spitale, manager de direcţii de sănătate publică, pentru că şi acolo e nevoie de o calificare specială şi de o pregătire suplimentară faţă de pregătirea universitară.
Bun, domnul Orban a concluzionat că avem nevoie de manageri cu diplomă, de manageri şcoliţi. Bună şi ideea asta, sună superb, când se va face o asemenea şcoală? Într-un an, în doi, în patru?
Din cele adunate mai sus, ar rezulta că unii chiar ştiu cum să rezolve chestiunea.
Deci nu contează în subordinea cui sunt spitalele, bine ar fi ca cele judeţene să rămână la CJ-uri, cele orăşeneşti la primării, iar cele universitare sau de urgenţă la Ministerul Sănătăţii, cu condiţia ca bugetul întocmit de manageri să fie aprobat tot de o comisie formată din universitari, din specialişti, nu de politrucii locali lacomi şi fără expertiză.
Ce contează ar fi faptul că avem nevoie de manageri şcoliţi, cu atestat, ca să nu mai poată politrucii din judeţe numi pe cine vor ei.
Ar fi foarte bine ca acele concursuri să fie organizate la nivel naţional, sub supravegherea unor comisii de specialitate, dar ar mai fi nevoie ca înaintea concursurilor să se facă evaluările spitalelor cu nişte experţi independenţi, pentru ca cei doritori să se înscrie la concurs să ştie care e situaţia.
Mie mi se pare că, dacă toată lumea ar fi onestă, în sensul că ar exista intenţia politică de a face ca lucrurile să avanseze, n-am reuşi doar într-un mandat să avem manageri competenţi care să administreze spitalele şi care să îndrepte lucrurile.
Există riscul ca o lege care să pună ordine în devălmăşia asta să fie adoptată de liberali după alegeri şi să fie întoarsă pe dos de PSD dacă va câştiga alegerile din 2024.
Ca atare, cred că am avea nevoie nu e declaraţii sforăitoare, ci de calm şi aplecare spre problemă.
Cred că e nevoie de o negociere pe tema asta cu toate partidele, pentru că efortul de a pune ordine în administrarea spitalelor nu va ţine doar un mandat. Ar fi o nesperată şansă de a începe să redefinim interesul naţional şi să ne raportăm profesionist la el.
Şi mai cred că în loc doar să dărâme PSD – pentru că asta e treaba alegătorilor - preşedintele Iohannis ar trebui să facă, mai bine, ce face un preşedinte, să cheme la negocieri partidele şi societatea civilă, să netezească asperităţi şi să traseze principiile care să facă din legea asta un bun comun.