Dorit la echipa națională, Gică Hagi a luat o decizie importantă

Dorit la echipa națională, Gică Hagi a luat o decizie importantă
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Hagi (60 de ani) a luat o decizie importantă în privința viitorului său în antrenorat.

„Regele” este dorit pe banca naționalei României ca înlocuitor pentru Mircea Lucescu, atunci când mandatul lui „Il Luce” va expira, și se pare că-și pregătește terenul în această privință.

Hagi vrea să-și cedeze acțiunile de la Farul pentru a putea reveni în antrenorat și este așteptat pe banca echipei naționale.

”Știți foarte bine că Gică a declarat foarte clar că nu-și mai dorește să fie acționar majoritar la Farul și dorește să dea o parte din acțiuni sau pachetul majoritar către altcineva pentru a se putea ocupa de antrenorat la echipa națională, la o echipă de club…

Vrea să facă în continuare acest lucru și o va face (n.r. va ceda acțiunile), pentru că altfel nu va putea antrena”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.

Gică Hagi a mai stat, pentru o perioadă scurtă, pe banca naționalei României, în 2001.

El a condus naționala în barajul de calificare la CM 2002, contra Sloveniei, când "tricolorii" au fost învinși.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇