Reforma administrației și pachetul de relansare economică au fost publicate în Monitorul Oficial

Reforma administrației și pachetul de relansare economică au fost publicate în Monitorul Oficial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cele două ordonanțe de urgență adoptate marți de Guvern, cu impact major asupra administrației și economiei, au fost publicate miercuri seară în Monitorul Oficial.

Este vorba despre ordonanța de urgență care vizează reforma administrativă, ce prevede restructurarea sectorului public, cu reduceri de personal și de cheltuieli. Cealaltă vizează un pachet de relansare economică destinat mediului de afaceri și investitorilor, cu facilități fiscale și scheme de sprijin pentru investiții strategice până în 2032.

Ambele au intrat astăzi în vigoare.

WhatsApp Image 2026-02-25 at 23.41.24
WhatsApp Image 2026-02-25 at 23.41.17

Ordonanța privind reforma administrației prevede reducerea cu 10% a posturilor ocupate în administrația publică locală și o diminuare cu 10% a cheltuielilor de personal la nivel central.

Astfel, aproximativ 13.000 de funcționari din primării ar putea fi concediați începând cu acest an. În plus, vor fi eliminate circa 6.000 de posturi de consilieri personali din cabinetele demnitarilor și din administrația locală, prin raportarea numărului acestora la populație.

De asemenea, bugetele de salarii vor fi reduse cu 10%, iar amenzile neplătite se majorează cu până la 60%. Statul va putea reține taxe neplătite din datorii sociale. Pentru persoanele care au construit fără autorizație, impozitul va fi dublat timp de cinci ani.

Totodată, mumărul polițiștilor locali va fi recalculat după o formulă unitară.

În termen de 30 de zile de la adoptarea OUG, Ministerul Apărării și Ministerul Afacerilor Interne trebuie să prezinte un proiect de lege pentru accelerarea creșterii vârstei standard de pensionare la 65 de ani pentru militari, polițiști și personalul din serviciile de informații.

Vor fi exceptate de la tăierile directe în bugetele de salarii învățământul preuniversitar de stat, cultura, spitalele publice, serviciile de ambulanță și sistemele de apărare, ordine publică și securitate națională.

Al doilea pachet, dedicat relansării economice, a fost adoptat după ce PSD a condiționat sprijinul pentru măsurile de reducere a deficitului de introducerea unor facilități pentru mediul de afaceri.

Principalele prevederi:

  • deducerea a 3% din impozitul pe profit anual, din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice (Declarația Unică – D212) pentru anul fiscal 2025;
  • majorarea plafonului pentru mijloace fixe de la 2.500 la 5.000 de lei;
  • majorarea plafonului pentru TVA și posibilitatea revenirii la statutul de microîntreprindere pentru firmele cu venituri anuale sub 100.000 de euro;
  • extinderea termenului pentru angajarea primului salariat la microîntreprinderile nou-înființate de la 30 la 90 de zile;
  • deducere suplimentară de 50% a cheltuielilor pentru listarea și menținerea la bursă în primul an;
  • deducerea pentru persoanele fizice a sumelor investite în acțiuni, obligațiuni sau titluri ETF, în limita a 400 de euro anual.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇