Sud-vestul Franței a avut parte marți de temperaturi neobișnuit de ridicate pentru final de februarie, cu valori care au trecut de 25 de grade Celsius și au ajuns aproape de 30 de grade. Mai multe recorduri lunare au fost depășite, iar Météo France a descris situația drept o vreme „demnă de o lună mai”, potrivit AFP.
Record absolut la Orthez
La Orthez, în Pirineii Atlantici (sud-vest), mercurul a urcat la o valoare provizorie de 28,3 grade Celsius. Potrivit Météo France, este cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată într-o lună februarie la această stație meteo, inaugurată în 1994.
Precedentul record pentru luna februarie la Orthez fusese stabilit în 2020, când s-au înregistrat 27,1 grade Celsius.
Temperaturile „demne de luna mai”
„În sud-vest, vremea blândă duce cu gândul la căldura primăverii, cu temperaturi demne de luna mai”, a transmis Météo France.
Agenția meteorologică a avertizat că valorile ridicate urmau să crească și mai mult de marți spre miercuri. „Temperaturile, deja ridicate pentru această perioadă, vor urca și mai mult marți spre miercuri, atingând pe alocuri niveluri remarcabile pentru un final de februarie”, au precizat meteorologii, subliniind că „pragul de căldură” de 25 de grade Celsius a fost depășit la mai multe stații.
Tot în sud-vestul Franței, s-au înregistrat valori provizorii de 27 de grade Celsius la Biarritz - cu 14 grade peste media obișnuită pentru această perioadă -, 26 de grade la Pau, 25 de grade la Mont-de-Marsan și 22 de grade la Toulouse.
Iar mâine, sunt așteptate 20 de grade Celsius la Paris, un fenomen excepțional pentru această perioadă a anului.
Un fenomen tot mai frecvent
Potrivit Météo France, astfel de episoade de căldură în timpul iernii devin din ce în ce mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice. Creșterea temperaturilor, determinată de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activitățile umane, este mai rapidă în Franța decât media mondială.
