Cristi Chivu, avertizat de legendarul Arrigo Sacchi, după incendiarul derbi dintre Inter și Juve: ”Riscă să compromită tot ce a făcut”

Cristi Chivu, avertizat de legendarul Arrigo Sacchi, după incendiarul derbi dintre Inter și Juve: ”Riscă să compromită tot ce a făcut”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Inter a învins pentru prima dată o echipă mare cu Cristi Chivu pe bancă, un 3-2 incendiar aseară pe Meazza, în runda curentă de Serie A, cu un gol decisiv marcat în minutul 90 și cu grave probleme de arbitraj semnalate de oaspeți.

Cambiaso (17 – autogol), Esposito (76) și Zielinski (90) au fost marcatorii pentru Inter, care a jucat cu un om în plus, după eliminarea lui Kalulu în minutul 42, după un cartonaș galben al doilea primit în condiții suspecte din partea centralului Penna, cartonaș amplu contestat de juventini.

Arrigo Sacchi (79 de ani), fost antrenor la Inter, a reacționat după derbiul câștigat de echipa lui Cristi Chivu în Italia, lansând un avertisment pentru tânărul tehnician român:

”Acest meci a scos în evidență unele puncte slabe la care Chivu va trebui să lucreze pentru a ajunge la un nivel înalt, mai ales având în vedere angajamentele sale din Liga Campionilor.

Faptul că Inter este echipa mai puternică, atât tehnic, cât și fizic, este incontestabil. Cu toate acestea, anumite slăbiciuni de concentrare care riscă să compromită rezultatul trebuie absolut depășite.

Juve a fost mai bună în prima repriză. Au fost mai organizați, cu idei clare și mișcări rapide. Inter s-a trezit în avantaj datorită unui moment foarte norocos, dar nu a reușit să gestioneze acel 1-0 și să încerce să-și dubleze avantajul, în ciuda câtorva ocazii neașteptate. Egalarea binemeritată a lui Juventus a scos în evidență slăbiciunile defensive ale nerazzurrilor: neatenția, prea multă neglijență și o poziționare proastă în careu. Ce aștepta Luis Henrique? Cum putea cineva să fie surprins de un atac al adversarului venit din spate? Impresia este că, în anumite momente, apărarea lui Inter nu a perceput pericolul.

(n.r. despre repriza a doua) A fost o dominație a nerazzurrilor în ceea ce privește posesia mingii. Pio Esposito este un atu pentru Inter și pentru fotbalul italian, și spun asta evident având în minte echipa națională. Nerazzurrii își doreau victoria și au câștigat cele trei puncte cu muncă asiduă, sudoare și mândrie. Golul lui Zielinski a fost o adevărată ușurare. Chivu a sărbătorit ca și cum ar fi fost un jucător, și îl pot înțelege: când meciurile conțin un nivel atât de ridicat de adrenalină, chiar și antrenorii se implică în luptă, și pe bună dreptate. Inter a făcut un pas bun spre Scudetto, dar Juve a arătat că poate lupta de la egal la egal”, a spus Ariggo Sacchi, pentru Gazzetta dello Sport.

Inter e lideră incontestabilă în Serie A, cu 61 de puncte, iar peste 3 zile va da piept cu Bodo Glimt, în 16-imile Champions League, meciul tur, în deplasare, în Norvegia.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!