Conferința de securitate de la München a început cu o glumă, apoi s-a trecut la „repararea lumii într-un weekend". Merz: Ordinea mondială așa cum o știam nu mai există

Conferinţa de securitate de la München, organizată între 13 și 15 februarie, a debutat cu o surpriză amuzantă pregătită de gazda evenimentului, care a detensionat pentru scurt timp atmosfera, după care au fost abordate subiectele importante, precum securitatea Europei și ordinea mondială. Gazda evenimentului a făcut apel la o resetare a relațiilor transatlantice în acest weekend, iar cancelarul german Merz a vorbit despre provocările Europei și schimbarea radicală a ordinii mondiale.
Conferința de securitate de la München a început cu o glumă, apoi s-a trecut la „repararea lumii într-un weekend". Merz: Ordinea mondială așa cum o știam nu mai există
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Wolfgang Ischinger, fost ambasador al Germaniei în SUA, actualmente preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen (MCS), a deschis, vineri, ediţia din acest an a evenimentului într-un spirit de glumă.

El a spus că tot ceea ce s-a întâmplat la Forumul Economic de la Davos (unitatea Europei în faţa lui Donald Trump – n.r.) nu trebuie să rămână la Davos, iar în timp ce vorbea, spre amuzamentul celor prezenţi, şi-a pus ochelari de soare în stil aviator, la fel cum a apărut la Davos preşedintele francez Emmanuel Macron, care suferea la acel moment de o afecţiune oculară inestetică, relatează POLITICO.

Resetare în acest weekend

După momentul neașteptat de improvizație, Ischinger a subliniat că anul acesta conferinţa de la Munchen are loc într-un moment de „preocupări crescânde cu privire la securitatea globală, sau, mai bine zis, la insecuritate”.

„Niciodată în cei peste 60 de ani de existenţă a acestei conferinţe nu au existat atât de multe provocări fundamentale simultane şi războaie sângeroase în Europa, în jurul Europei şi în întreaga lume", a spus Ischinger.

„Există un motiv pentru care raportul nostru de securitate de la München din acest an poartă titlul În curs de destrămare", a punctat el.

Ischinger a menţionat „provocări fără precedent" în relaţiile transatlantice, dar a avut cuvinte călduroase pentru secretarul de stat american Marco Rubio şi delegaţia Congresului SUA (formată preponderent din democraţi): „Nu este momentul să ocolim subiectul. Trebuie să fim sinceri în privinţa diferendelor dintre noi, dar ar trebui să încercăm să contribuim la organizarea unei resetări transatlantice constructive, dacă este posibil, în acest weekend."

Întrebări incisive pentru UE, ONU și China

Ischinger şi-a provocat audienţa din sală, punând întrebări incisive despre politicile lor.

Pe liderii UE i-a întrebat: „Ce măsuri concrete propuneţi, dincolo de discursuri, pentru a contribui la crearea unei Uniuni Europene care să fie un actor internaţional mai respectat şi mai capabil să ne apere libertatea, valorile şi frontierele?".

Apoi, s-a adresat celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU întrebându-i ce sunt dispuşi să facă în ceea ce priveşte neproliferarea nucleară, iar pe reprezentanţii SUA i-a întrebat dacă administraţia Trump „crede cu adevărat că are nevoie de aliaţi şi parteneri" şi dacă este „într-adevăr pregătită să trateze aliaţii ca parteneri".

Referindu-se la China, el a întrebat conducerea de la Beijing – ministrul de Externe al ţării fiind prezent în sală – „în ce măsură China va fi dispusă să investească pentru a determina Rusia să pună capăt agresiunii şi să se retragă din Ucraina".

Merz a vorbit despre vina Europei

A venit apoi rândul lui Friedrich Merz să vorbească. Este întotdeauna un moment important pentru un cancelar german să ia cuvântul la Conferinţa de Securitate de la München. Aceasta este prima conferinţă la care participă Merz de când a preluat funcţia anul trecut. Însă, spre deosebire de predecesorii săi, el a ales să ia cuvântul în sesiunea de deschidere, din prima zi, ceea ce va fi interpretat ca o încercare de a da tonul întâlnirii, notează The Guardian.

Merz a spus că motto-ul MSC, „În curs de destrămare" este puţin „sumbru", dar a recunoscut că „trebuie să îl formulăm în termeni şi mai duri", pentru că „această ordine (mondială) nu mai există".

„Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie", a afirmat liderul german, explicând că lumea se confruntă acum cu o eră „marcată de politica marilor puteri", inclusiv de „revizionismul violent" al Rusiei, care dictează agresiunea sa împotriva Ucrainei.

Adresându-se alternativ în germană şi în engleză, Merz a spus că Europa trebuie să-şi rezolve dependenţa „autoimpusă" faţă de SUA pentru a reechilibra relaţiile transatlantice.

Cancelarul a recunoscut că vina aparţine şi Europei. „Nimeni nu ne-a forţat să ajungem la această dependenţă excesivă faţă de Statele Unite în care ne-am aflat recent. Această dependenţă a fost autoimpusă, dar acum renunţăm la această stare cât mai repede posibil", a cerut el, citat de The Guardian.

El a explicat că acest lucru se poate realiza prin consolidarea pilonului european al NATO, fiind în acelaşi timp conştient că vor exista puncte de vedere diferite.

„Presupun că vom avea opinii diferite mai des decât în trecut, va trebui să negociem calea corectă de urmat şi poate va trebui să ne certăm pe această temă. Dar dacă vom face acest lucru cu o nouă forţă, un nou respect şi respect de sine, va fi în beneficiul ambelor părţi", a asigurat el.

Cum rămâne cu „asistenţa reciprocă" în caz de atac

Merz a solicitat, de asemenea, o discuţie suplimentară privind articolul 42 din tratatele UE, care se referă la „asistenţa reciprocă" în cazul unui atac armat asupra Europei. El a spus că doreşte ca UE să „precizeze" cum ar trebui să funcţioneze acest lucru – „nu pentru a înlocui NATO, ci ca un pilon autonom şi puternic în cadrul alianţei".

În acest context cancelarul a anunţat că a început „primele discuţii" cu Emmanuel Macron despre un program european de descurajare nucleară „care să fie integrat în partajarea nucleară din cadrul NATO". „Să schimbăm mentalitatea" pentru a face din Europa o superputere şi a face faţă haosului noii ordini mondiale, a îndemnat Merz.

Mesaj pentru americani: Lupta culturală a MAGA în SUA nu este a Europei

Trecând la limba engleză, cancelarul german s-a adresat direct delegaţiei SUA din audienţă. El a spus că, de generaţii întregi, „încrederea dintre aliaţi, parteneri şi prieteni a făcut din NATO cea mai puternică alianţă din toate timpurile".

„Europa ştie foarte bine cât de preţios este acest lucru", a adăugat el înainte de a-i avertiza pe americani: „În era rivalităţii marilor puteri, nici măcar Statele Unite nu vor fi suficient de puternice pentru a acţiona singure".

„Dragi prieteni, apartenenţa la NATO nu este doar un avantaj competitiv pentru Europa, ci şi pentru Statele Unite. Aşadar, să reparăm şi să reînviem împreună încrederea transatlantică. Noi, europenii, ne facem partea noastră", a asigurat el după ce a răspuns la discursul agresiv al vicepreşedintelui JD Vance de anul trecut, fiind de acord cu acesta că s-a creat o prăpastie între Europa şi SUA în privinţa câtorva aspecte.

Dar cancelarul german a ţinut să spună foarte clar: „Lupta culturală a MAGA în SUA nu este a noastră în Europa" şi a adaugat, referindu-se la reproşurile făcute de Washington, că „libertatea de exprimare aici (în Europa) se termină când cuvintele rostite sunt împotriva demnităţii umane şi a legii fundamentale".

Merz a spus că poate înţelege de ce unii oameni sunt „neliniştiţi" cu privire la starea actuală a relaţiilor cu SUA şi „împărtăşeşte" unele dintre aceste îngrijorări, dar consideră totuşi că apelurile de a renunţa la SUA ca partener sunt nerealiste. El afirmă că „acestea ignoră realităţile geopolitice dure din Europa şi subestimează potenţialul pe care îl are în continuare parteneriatul cu SUA, în ciuda tuturor dificultăţilor existente".

Europa se îndreaptă către alți parteneri

Merz consideră că pretenţia SUA la leadership global „a fost combătută şi, probabil, pierdută".

În viziunea sa, Europa ar trebui să se concentreze în continuare pe crearea şi promovarea propriului program pentru a face faţă noii ordini, prin intermediul unei Uniuni Europene unite. „Politica marilor puteri în Europa nu este o opţiune pentru Germania. Conducerea în parteneriat, da. Fanteziile hegemonice, nu" - a subliniat el.

Merz s-a referit apoi la alte alianţe europene, vorbind despre importanţa formatului E3 cu Franţa şi Marea Britanie şi a formatului mai larg cu Italia şi Polonia. „Pe termen lung, vom avea succes doar dacă îi vom implica şi pe ceilalţi europeni, iar noi, germanii, facem acest lucru, nu avem altă opţiune. Ne aflăm în inima Europei. Dacă Europa este divizată, suntem divizaţi şi noi. Germania este divizată", a declarat el.

În context, Merz a spus că Europa poate căuta noi parteneri comerciali şi politici la nivel global, deoarece „parteneriatul nu este un termen absolut în acest context; nu necesită convergenţa completă a tuturor valorilor şi intereselor". În context, a menţionat Canada, Japonia, Turcia, India, Brazilia, Africa de Sud, statele din Golf şi altele.

Despre China și Rusia

În ceea ce priveşte China, aceasta „doreşte să fie un lider în modelarea lumii", dar „foloseşte în mod sistematic dependenţele altora şi redefineşte ordinea internaţională în favoarea sa". În opinia sa, SUA şi-au dat seama acum de necesitatea de a „recupera în anumite domenii" faţă de China, care „nu încetineşte această tendinţă, ci mai degrabă o accelerează".

Merz a vorbit şi despre sprijinul Germaniei şi al Europei pentru Ucraina, subliniind demersul guvernului său de a modifica Constituţia pentru a creşte cheltuielile pentru apărare.

„Un exemplu frapant este faptul că PIB-ul Rusiei este în prezent de aproximativ 2 trilioane de euro, iar cel al Uniunii Europene este de aproape 10 ori mai mare. Cu toate acestea, Europa nu este de 10 ori mai puternică decât Rusia în prezent. Potenţialul nostru militar, politic, economic şi tehnologic este uriaş, dar nu l-am exploatat în măsura necesară de foarte mult timp. Deci, cel mai important lucru este să schimbăm mentalitatea acum", a explicat cancelarul german.

Germania nu uită cum arată o lume în care forţa face dreptate

În opinia cancelarului german, „politica marilor puteri" este „o reflectare a societăţilor neliniştite şi agitate în vremuri de schimbări revoluţionare". Dar Merz a avertizat totodată că aceasta testează şi limitele sistemului democratic, deoarece împinge oamenii către "răspunsuri puternice şi uşoare".

Cancelarul spune că europenii trebuie să accepte că aceasta este realitatea cu care se confruntă şi să o înfrunte – în loc să nege problema.

Merz şi-a încheiat discursul cu un avertisment sever: „Noi, germanii, ştim că o lume în care forţa face dreptate ar fi un loc întunecat. Ţara noastră a mers pe această cale în secolul al XX-lea, până la un final amar şi îngrozitor". De aceea, a spus el, de data aceasta este nevoie de un răspuns diferit.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇