Cafeaua de după masă: bună sau nu pentru digestie? Când e contraindicată

Cafeaua de după masă: bună sau nu pentru digestie? Când e contraindicată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consumul de cafea după o masă copioasă este un obicei des întâlnit, mulți considerând că băutura ajută digestia. Dar chiar așa stau lucrurile?

Specialiștii confirmă că, pentru unii oameni, acest lucru este valabil, însă avertizează că efectele cafelei asupra sistemului digestiv pot varia de la o persoană la alta.

„Pentru unele persoane, absolut. Dar nu este întotdeauna o idee bună”, afirmă dr. Emily Leeming, dietetician la King’s College din Londra, referindu-se la beneficiile cafelei asupra digestiei.

Potrivit specialistului, cofeina stimulează activitatea intestinului prin creșterea contracțiilor musculare, ceea ce ajută alimentele să parcurgă tractul digestiv într-un ritm optim.

„Dacă aveți o digestie mai lentă, acest lucru poate fi de ajutor. Însă, pentru alții, cum ar fi, persoanele care suferă de sindrom de intestin iritabil, efectul se poate întoarce împotriva lor, accelerând prea mult tranzitul și provocând disconfort”, explică dr. Leeming, conform The Guardian.

Efectele cafelei nu se limitează însă doar la motilitatea intestinală. Consumul regulat este asociat, conform studiilor recente, cu o stare generală mai bună a sănătății intestinale.

Cercetările arată că persoanele care beau cafea în mod constant tind să aibă un microbiom intestinal diferit, cu o abundență mai mare a anumitor bacterii considerate benefice pentru sănătate.

Cafeaua reprezintă una dintre principalele surse de polifenoli din alimentația zilnică, adică acei compuși antioxidanți care „hrănesc” bacteriile benefice din intestin. De asemenea, conține o cantitate mică de fibre, un alt element important pentru digestie. Cu toate acestea, momentul consumului este cel care contează.

„Sănătatea intestinului este strâns legată de sănătatea întregului organism”, subliniază dr. Leeming.

Cofeina poate rămâne în organism până la 12 ore, afectând calitatea somnului. „Iar somnul de proastă calitate este asociat cu o sănătate intestinală precară”, avertizează specialistul.

În plus, oboseala cauzată de lipsa somnului poate favoriza alegeri alimentare nesănătoase, din nou cu impact negativ asupra digestiei.

Potrivit specialistului, cafeaua cu cofeină ar trebui consumată doar până la prânz, iar după-amiaza este indicată trecerea la varianta decofeinizată sau la ceaiuri din plante.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇