Ministrul Finanțelor: Reducerea deficitului trebuie să devină un „proiect național”

Ministrul Finanțelor: Reducerea deficitului trebuie să devină un „proiect național”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Reducerea deficitului bugetar al României și recâștigarea încrederii investitorilor ar trebui să devină un „proiect național”, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, citat de Bloomberg.

Declarația vine într-un moment în care guvernul încearcă să recapete controlul asupra politicii fiscale, pe fondul celui mai mare deficit din Uniunea Europeană și al presiunilor venite din piețe.

Nazare afirmă că miza nu este doar corectarea unor dezechilibre punctuale, ci schimbarea de fond a modului în care statul român gestionează finanțele publice, astfel încât disciplina bugetară să fie menținută indiferent de ciclurile politice.

Ținta Finanțelor: randamente sub 6% și stabilizarea ratingului

Ministrul spune că obiectivul său este reducerea randamentelor datoriei României – un barometru esențial al încrederii investitorilor – sub pragul de 6% pentru toate scadențele până la finalul anului. În acest context, el își exprimă încrederea că agențiile de rating vor menține calificativul României în categoria recomandată investițiilor și ar putea chiar să îmbunătățească perspectiva negativă.

„Cred că 2025 a fost momentul în care toate partidele majore au devenit conștiente de faptul că menținerea direcției este extrem de benefică pentru România”, a declarat Nazare pentru Bloomberg, subliniind că ambiția guvernului ar trebui să meargă dincolo de simpla evitare a unei retrogradări.

Bolojan și coaliția, sub presiunea reformelor fiscale

Pentru a îmbunătăți situația fiscală, coaliția aflată la guvernare, condusă de premierul Ilie Bolojan, trebuie să rămână concentrată pe reducerea deficitului la 6,2% din PIB în acest an, după ce anul trecut ajustarea a fost mai bună decât se anticipa.

Coaliția, formată din patru partide, s-a angajat să mențină România pe direcția integrării europene, dar întâmpină dificultăți în stabilirea ritmului reformelor, punctează publicația economică americană. Bolojan a avertizat recent partenerii de guvernare să nu blocheze măsurile asumate, fără a exclude varianta continuării guvernării chiar și în formula unui cabinet minoritar.

Lecțiile Greciei: disciplină bugetară și creștere economică

Nazare, care a traversat criza zonei euro de acum mai bine de un deceniu, declanșată de derapajele fiscale din Grecia, spune că experiența respectivă i-a oferit lecții clare despre necesitatea unui control strict al cheltuielilor publice, combinat cu politici care să stimuleze creșterea economică.

Guvernul nu a aprobat încă bugetul pentru 2026, pe fondul disputelor interne privind reducerile din administrația publică – un test suplimentar pentru coerența coaliției.

Vineri, România este din nou evaluată de Fitch

Un moment-cheie este programat vineri, când Fitch Ratings va revizui ratingul de țară al României. În prezent, acesta se află la un nivel cu o treaptă peste categoria „junk”, dar cu perspectivă negativă.

Deși investitorii au recunoscut progresele din ultimul an – randamentele obligațiunilor în lei pe 10 ani au scăzut cu peste 100 de puncte de bază – persistă îngrijorări legate de capacitatea României de a menține ritmul consolidării fiscale. Datoria publică a depășit pragul de 60% din PIB, iar analiștii Fitch au subliniat anterior că stabilizarea acesteia este esențială pentru orice îmbunătățire a ratingului.

„Indiferent de tipul de guvern sau de orientarea politică, problema datoriei publice rămâne. Trebuie să abordăm nu doar deficitul, ci și datoria, împreună”, a spus Nazare. „Cu cât ne apropiem mai mult de potențialul nostru ridicat de creștere, cu atât devine mai ușor să abordăm ambele probleme”, a adăugat el.

G.P.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇