Revoltă în administrația locală. Peste 1.500 de comune intră în grevă de avertisment

Revoltă în administrația locală. Peste 1.500 de comune intră în grevă de avertisment
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În 1.582 de comune va fi declanșată, marți, o grevă de avertisment, din cauza planului Guvernului privind reforma administrației locale.

Edilii avertizează că vor declanșa o grevă generală în ziua imediat următoare adoptării reformei administrației publice, dacă proiectul va fi aprobat de Guvern.

Greva de avertisment va avea loc între orele 10:00 și 12:00, exact în intervalul în care premierul Ilie Bolojan se va întâlni cu primarii prezenți la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la Palatul Parlamentului.

Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din România, a declarat la Antena3 că niciodată măsurile pregătite de un guvern pentru administrația locală nu au fost „atât de draconice”.

„Mâine, timp de două ore, sunt în grevă toate primăriile comunelor din România. Nu s-a mai întâmplat. Niciodată n-au fost măsurile atât de draconice, luate împotriva noastră, trebuia să fim consultați, pentru că aceste măsuri sigur ar fi avut un alt suport, dacă se ținea seama și de aportul nostru”, a declarat Emil Drăghici.

El a criticat și faptul că impozitele și taxele locale au fost majorate prea din scurt. „Problema să știți că n-a fost neapărat nivelul mare, mai degrabă data la care a fost luată măsura, (…) trosc, ți-au pus-o în piept, mergeți cu ea înainte”, a subliniat Drăghici.

Asociația Comunelor din România reprezintă 2.862 de comune și primarii acestora.

Ce spun primarii

Primarul comunei Albota, Ion Dumitru, a declarat că măsurile pregătite de Guvernul Bolojan pentru administrația publică sunt cele mai dificile din cei 30 de ani de când este edil.

De asemenea, el spune că să fii primarul unei comune cu 5.000 de locuitori și să câștigi un salariu de 6.000 de lei pe lună este „o mare jignire”.

„Am 30 de ani de primărie, opt mandate. N-am trăit această perioadă niciodată, nici chiar cu domnul Băsescu. Rău, rău, cel mai rău. Dar ce se întâmplă acum e ceva de groază. Ba nu ne mai dă cotele din sumele defalcate. Un primar cu 5.000 de locuitori.. să ai 6.000 lei pe lună mi se pare o mare jignire”, a spus primarul, la Antena3.

La rândul său, Radu-Florin Abrudan, primarul comunei Ciucea, i-a transmis premierului Ilie Bolojan să „facă ce are de făcut” în ceea ce privește reforma administrației publice, dar să se consulte cu edilii din țară înainte de a adopta măsuri care îi vizează.

„Să aibă gândul cel bun, să facă ce are de făcut, dar în primul rând să ne consultăm pentru a lua deciziile cele mai bune, pentru că suntem oameni de administrație”, a spus edilul, întrebat ce mesaj are pentru premier.

Primarul a adăugat că mai multe comune din țară au încasat mai puțini bani la bugetul local, deoarece oamenii nu și-au plătit taxele majorate.

În ceea ce privește concedierile care vor urma după adoptarea reformei administrației, edilul a spus că cere Guvernului să permită o abordare de la caz la caz, nu să impună un procent unitar de disponibilizări.

De asemenea, primarul comunei Matca, Marin Gheorghe, a declarat că și primăria pe care o conduce a încasat mai puține taxe anul acesta decât se aștepta.

Primarul a declarat că este „posibil” să rămână fără bani și a adăugat că în jurul comunei sale sunt alte 20-30 de localități care nu au bani în acest moment nici ca să plătească salariile angajaților.

Gheorghe Marin a adăugat că și concedierile pregătite de Guvernul Bolojan vor afecta activitatea primăriilor.

Premierul Ilie Bolojan a spus recent că legile pentru reforma administrativă şi relansarea economică vor fi adoptate în acelaşi timp, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spaţiul fiscal necesar pentru implementarea soluţiilor de relansare economică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇