De 14 luni așteptăm raportul. Raportul acela promis, explicativ, cu probe, cu cap și coadă, care să ne spună de ce au fost anulate alegerile prezidențiale și unde, cum și cât de adânc a intervenit Rusia.
Un raport care să închidă gura conspirațiilor și să mai repare ceva din încrederea făcută țăndări. Nu a venit.
În schimb, a venit un alt raport. Nu al nostru, nu al instituțiilor românești, ci al unui comitet de republicani din Congresul SUA, condus de un fan declarat al lui Donald Trump, care acuza cu înverşunare că alegerile pierdute de idolul său în faţa lui Joe Biden au fost fraudate.
Aşa cum era şi firesc, raportul american a făcut valuri, a fost fluturat pe rețele, tradus selectiv și folosit ca bâtă politică: nu Rusia, ci Comisia Europeană şi-ar fi băgat coada în alegerile din România.
Nicușor Dan a ieșit pe Facebook ca să ne explice ceea ce știam deja: că România nu este ținta acelui raport. Are dreptate. Evident că nu este. Deși România apare de 113 ori în document, miza nu e nicidecum România. Miza mare şi adevărată este Uniunea Europeană.
Este un atac ideologic la UE, orchestrat de trumpiștii care detestă Bruxelles-ul pentru două motive foarte concrete: pentru că amendează giganții tech americani și pentru că nu a acceptat să joace după regulile lui Trump – fie că vorbim de Groenlanda, fie de așa-zisul „Consiliu al Păcii”, pe care nicio mare putere europeană nu l-a luat în serios. Asta este cheia în care putem vedea acest raport. Restul suntem piese puse pe tablă.
Americanii din acel comitet cred sincer sau sunt complet interesaţi ca extremismul să fie permis ca formă a libertăţii de exprimare și vor să exporte această filozofie și în Europa.
Vor o UE fără reguli, fără capacitatea de a interveni când platformele sociale devin arme politice. Din punctul acesta de vedere, da, președintele și premierul au dreptate: raportul nu este „despre România”.
Doar că aici începe problema noastră.
Pentru că raportul ne lovește. Puternic. Lovește legitimitatea deciziei de anulare a alegerilor, lovește încrederea publică și, indirect, lovește și în legitimitatea președintelui.
Iar argumentul invocat de Ilie Bolojan – că Nicușor Dan a fost votat de milioane de români – este extrem de periculos.
Și omul care spune că avem cipuri în Pepsi a fost votat de vreo 2 milioane de români. Ce facem cu logica asta? De când numărul de voturi înlocuiește explicațiile, probele și transparența?
Democrația nu funcționează ca un talisman numeric pe care îl scoți ori de câte ori ești întrebat „de ce”.
Da, Nicușor Dan are dreptate când spune că „ingerințele Rusiei în procesele electorale din Europa, inclusiv în România, au fost semnalate în rapoarte oficiale ale NATO, Uniunii Europene și Guvernului Marii Britanii”. Corect. Absolut corect. Dar raportul nostru când vine?
În acest context tensionat, azi președintele a simțit nevoia să transmită încă un mesaj că americanii sunt încă cu noi. Dovada - poze cu tancurile americane de la exercițiile militare din aceste zile de la Smârdan, la care au participat forțe românești și SUA. Asta „arată că Parteneriatul Strategic între România și Statele Unite ale Americii este puternic și se consolidează permanent”.
Mesajul este corect și necesar în plan geopolitic, dar el nu poate suplini lipsa răspunsurilor interne: exercițiile militare nu țin loc de explicații pentru cetățeni și nici de raportul promis despre anularea alegerilor.
Acelaşi Nicușor Dan a promis că raportul va fi gata în ianuarie. Suntem în februarie.
Între timp, cetățenii au nevoie de răspunsuri. Iar administrația face un efort vizibil să nu le dea.
Nu ştim de ce. Calcul politic? Teamă? Incompetență? Rezultatul este același: încrederea se erodează și mai tare.
În timp ce statul tace, cealaltă tabără nu stă. Susținătorii "turuldoiînapoi" se organizează ca să depună plângeri penale care pot deveni dosare. Construiesc o narațiune coerentă, alimentată tocmai de acest vid de explicații oficiale.
Timpul nu lucrează în favoarea lui Nicușor Dan. Deloc. Iar sondajele arată asta cel mai bine. AUR rămâne la 40%, în ciuda gafelor continue de care George Simion este încă perfect capabil.
Tăcerea instituțională este cel mai bun aliat al radicalilor.
Nu, raportul republican nu este despre România. Dar absența raportului românesc este foarte mult despre România. Despre cât de fragilă este încrederea noastră democratică și cât de ușor poate fi ea spulberată.