Despre animale veninoase am auzit. Despre mamifere veninoase, mai puțin, dar sunt totuși câteva, printre acestea fiind ornitorincul, cârtița europeană și anumite specii de soricide. Dar știai că există și o specie veninoasă de primată?
E vorba despre reprezentantele genului Nycticebus, care cuprinde mai multe specii, toate întâlnite în mod obișnuit în copacii din Asia de Sud-Est, active mai ales noaptea. De obicei vânează insecte și alte animale la adăpostul întunericului.
Deși arată adorabil cu ochii lor mari, aceste primate mici, de 20 până la 38 de centimetri lungime, pot fi extrem de teritoriale și, atunci când se simt amenințațe, nu ezită să muște, folosindu-și veninul.
Înainte de a lansa atacul, această mică primată își linge axila pentru a colecta o substanță uleioasă produsă de o glandă situată pe braț. Amestecată cu saliva, această substanță se transformă într-un venin puternic, care se acumulează în șanțurile colților. Mușcătura e suficient de puternică pentru a pătrunde chiar și în os, scrie IFL Science.
În mod surprinzător, aceste primate nu își folosesc veninul doar împotriva prădătorilor sau a prăzii, ci și unele împotriva altora. Cercetătorii au capturat 82 de Nycticebus javanicus, iar aproximativ 20% dintre ei prezentau răni recente provocate de alți indivizi din aceeași specie.
Folosirea veninului în conflicte interne este extrem de rară în lumea animală, majoritatea animalelor folosindu-l exclusiv împotriva altor specii.
„Acest comportament foarte rar și bizar apare la una dintre cele mai apropiate rude ale noastre dintre primate. Dacă iepurii ucigași din Monty Python ar fi reali, ar fi Nycticebus, doar că s-ar ataca între ei”, a declarat Anna Nekaris, autor principal al studiului și specialist în conservarea primatelor la Oxford Brookes University (Anglia).
Cât de gravă este mușcătura
Primatele din această specie își pot folosi veninul și împotriva oamenilor, iar mușcătura lor poate fi gravă. Pe lângă durerea intensă, rănile se vindecă greu și se pot infecta ușor sau pot duce la leziuni nervoase și probleme ale pielii dacă nu sunt tratate rapid. În cazuri rare se poate ajunge la șoc anafilactic, așa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri. În cazuri extreme, o astfel de mușcătură se poate solda și cu decesul.
Iar întâlnirile dintre om și astfel de primate nu sunt chiar izolate, din moment ce Nycticebus ajung tot mai des animale de companie.
