Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat o decizie a conducerii Camerei – ședințele de plen să se desfășoare din această sesiune cu prezența fizică a senatorilor, iar cine nu va participa va fi considerat absent și sancționat conform regulamentului.
„Este o decizie a Biroului Permanent de a avea prezență fizică la Senat, este o chestiune de responsabilitate pe care ne-am asumat-o.
Deci toți senatorii vor fi prezenți la plen. Este ceva normal. Dacă nu, sunt absenți. Nu vor participa la plen, deci vor fi sancționați conform regulamentului”, a spus Abrudean, întrebat cum va fi monitorizată prezența senatorilor la ședințele în plen.
În data de 2 decembrie, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că din luna februarie, când începe prima sesiune ordinară a anului 2026, ședințele de plen se vor desfășura doar cu prezență fizică.
Până în sesiunea trecută, senatorii puteau participa și online la majoritatea ședințelor plenului, exprimându-și votul pe tabletă, printr-o aplicație specială.
