Premierul Canadei, Mark Carney, a lansat, la Forumul Economic Mondial de la Davos, unul dintre cele mai ferme mesaje politice ale acestui an, avertizând că ordinea globală din ultimele decenii este „ruptă” și că puterile medii trebuie să coopereze autentic pentru a face față presiunilor marilor puteri.
Fără a-l menționa direct pe Donald Trump, discursul său a fost văzut ca un răspuns la revenirea acestuia la Casa Albă și la ambițiile sale teritoriale și comerciale.
„Ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții”
În intervenția sa de la World Economic Forum, Carney a spus răspicat că lumea a intrat într-o nouă fază geopolitică, mult mai dură și mai imprevizibilă.
„Voi fi sincer: ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții”, a declarat premierul canadian, vorbind despre „sfârșitul unei ficțiuni confortabile și începutul unei realități brutale, în care geopolitica marilor puteri nu este supusă niciunei constrângeri”.
El a subliniat că revenirea la vechile reguli nu mai este o opțiune. „Știm că vechea ordine nu se va întoarce”, a spus Carney, adăugând că nostalgia nu poate ține loc de strategie într-o lume dominată de rivalitatea dintre marile puteri.
„Dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”
Unul dintre cele mai puternice pasaje ale discursului a vizat rolul statelor considerate „puteri medii”. În viziunea lui Carney, acestea sunt cele mai vulnerabile într-o lume fragmentată, dar și cele care au cel mai mult de câștigat din cooperare.
„Puterile medii trebuie să acționeze împreună, pentru că, dacă nu suntem la masă, suntem în meniu”, a avertizat el, reluând ideea că izolarea sau acomodarea cu presiunile marilor actori nu aduce securitate.
Premierul canadian a criticat implicit tentația „supunerii” în fața forței, susținând că speranța că renunțarea la principii va garanta protecție este o iluzie periculoasă.
Sprijin ferm pentru Groenlanda și Danemarca
În același discurs, Carney a transmis un mesaj clar de solidaritate față de Groenlanda și Danemarca, pe fondul declarațiilor și presiunilor venite dinspre Washington.
„În ceea ce privește suveranitatea arctică, suntem ferm alături de Groenlanda și Danemarca și susținem pe deplin dreptul lor unic de a decide viitorul Groenlandei”, a afirmat el, subliniind că granițele nu pot fi schimbate prin forță și nici negociate ca simple tranzacții.
Declarația a venit la scurt timp după ce Donald Trump a relansat ideea anexării Groenlandei și a amenințat cu tarife comerciale împotriva mai multor state europene, în încercarea de a-și impune agenda.
O lume a „cooperării autentice”, nu a multilateralismului naiv
Carney a pledat pentru un nou tip de cooperare internațională, diferită de multilateralismul clasic.
„Nu este vorba de un multilateralism naiv și nici de a ne baza pe instituții slăbite. Este vorba de construirea unor coaliții care funcționează, problemă cu problemă, cu parteneri care împărtășesc suficiente puncte comune pentru a acționa împreună”, a spus el.
În acest context, premierul canadian a susținut ideea conectării parteneriatului Trans-Pacific cu Uniunea Europeană, ceea ce ar putea crea un bloc comercial de aproximativ 1,5 miliarde de oameni.
Un discurs aplaudat, într-un Davos tensionat
Discursul lui Mark Carney a fost aplaudat îndelung la final și a avut loc într-un climat extrem de tensionat la Davos, marcat de revenirea lui Donald Trump pe scena globală și de mesajele sale agresive privind tarifele, alianțele și teritoriile.
Președintele american urmează, la rândul său, să ia cuvântul la Davos, într-un moment în care relațiile dintre SUA și aliații săi tradiționali sunt mai fragile ca oricând.
