Liderii europeni urcă pe scena Forumului Economic Mondial de la Davos într-un moment de maximă tensiune geopolitică. Relația transatlantică este din nou pusă la încercare de amenințările tarifare lansate de Donald Trump. În acest context deja tensionat, Vladimir Putin își trimite la Davos un om-cheie, cu miza directă de a influența discuțiile despre Ucraina.
Marți, liderii europeni ies în prim-plan la Davos în încercarea de a stabiliza relațiile cu Statele Unite, tensionate după ce Trump a reluat amenințările cu tarife vamale împotriva mai multor state europene, legate de disputa privind Groenlanda. Înaintea sosirii președintelui american, Europa caută să transmită un mesaj de unitate și să evite o escaladare care ar putea declanșa un nou conflict comercial major.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Franței, Emmanuel Macron, iau cuvântul astăzi, alături de vicepremierul chinez He Lifeng şi de premierul canadian Mark Carney, ale căror ţări au propriile dispute cu Trump, scrie News.ro.
În timp ce delegația americană este deja prezentă la Davos, Donald Trump urmează să țină un discurs miercuri și va participa la alte evenimente joi.
În drum spre Davos, Trump a declarat că nu se așteaptă la o opoziție serioasă din partea liderilor europeni față de planurile sale legate de Groenlanda. Întrebat de reporteri ce mesaj le va transmite celor care contestă aceste intenții, Trump a spus că nu crede „că vor opune prea multă rezistență”. „Trebuie să o avem”, a adăugat el, potrivit AFP.
Trei miniștri și un consilier prezidențial participă, din partea României, la Forumul din Elveția. Președintele Nicușor Dan a decis să nu meargă.
Amenințări cu tarife și avertismente de la Washington
Europa analizează posibile contramăsuri după ce Trump a amenințat cu impunerea de tarife asupra a opt țări europene. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, care conduce delegația americană, a avertizat că eventualele represalii ale UE „ar fi foarte nechibzuite”.
Von der Leyen a discutat deja la Davos cu o delegație bipartizană a Congresului SUA, subliniind „necesitatea de a respecta fără echivoc suveranitatea Groenlandei și a Regatului Danemarcei”.
În paralel, liderii UE urmează să se reunească joi, la Bruxelles, într-un summit de urgență dedicat uneia dintre cele mai grave crize din ultimii ani în relațiile transatlantice. Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a avertizat că amenințările cu tarife „sunt inacceptabile” și pot alimenta „un cerc vicios” care slăbește alianța dintre Europa și SUA.
Emisarul lui Putin, mișcare-surpriză la Davos
Pe acest fundal deja tensionat, Kremlinul a confirmat că Kirill Dmitriev, emisar special al lui Putin și negociator-cheie al Moscovei, va fi prezent la Davos pentru întâlniri cu membri ai echipei lui Trump. Anunțul ridică semne de întrebare asupra unui posibil acord SUA–Ucraina, aflat în discuție în marja forumului, scrie Euronews.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este așteptat, la rândul său, la Davos și urma să se întâlnească cu Trump pentru a discuta garanții de securitate legate de un eventual armistițiu cu Rusia. Prezența lui Dmitriev este interpretată ca o încercare a Moscovei de a interveni direct și de a submina aceste negocieri înainte ca ele să prindă contur, mai scrie sursa citată.
Sosirea lui Dmitriev este cu atât mai surprinzătoare cu cât Forumul Economic Mondial a înghețat relațiile oficiale cu entități rusești în martie 2022 și nu a invitat oficiali sau oameni de afaceri din Rusia la reuniunile anuale de la Davos. Totuși, Dmitriev, șef al Fondului Rus de Investiții Directe și membru al cercului apropiat al lui Putin, a jucat un rol constant în contactele neoficiale cu Washingtonul.
Născut la Kiev și educat în SUA, Dmitriev a fost un personaj-cheie în dialogul ruso-american și a participat inclusiv la summit-ul Trump–Putin din Alaska, în august. Presa internațională l-a indicat drept arhitect al unui plan de pace în 28 de puncte, perceput de mulți ca echivalentul capitulării Ucrainei, plan care ar fi implicat cedări teritoriale majore.
