Interdicţia impusă de Australia privind accesul copiilor sub 16 ani la reţelele sociale a declanşat un val de dezbateri şi iniţiative legislative la nivel global, iar Regatul Unit este considerat principalul candidat pentru a urma acest exemplu.
Măsura australiană, intrată în vigoare în luna decembrie, obligă platforme majore precum Reddit, X, Instagram, YouTube şi TikTok să aplice metode stricte de verificare a vârstei, sub sancţiunea unor amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni în caz de nerespectare, relatează CNBC.
Deşi reacţiile adolescenţilor, companiilor de tehnologie şi experţilor au fost împărţite, presiunea asupra guvernelor creşte.
”Aceasta este o problemă globală, iar guvernele de pretutindeni sunt presate să răspundă”, a declarat Daisy Greenwell, cofondatoare a organizaţiei britanice Smartphone Free Childhood, o mişcare civică ce încurajează părinţii să amâne accesul copiilor la smartphone-uri şi social media.
Potrivit acesteia, ”nimeni nu mai crede că status quo-ul funcţionează pentru copii, părinţi sau societate”.
Pe lângă Marea Britanie, ţări precum Franţa, Danemarca, Spania, Germania, Italia şi Grecia analizează introducerea unor restricţii similare pentru minorii sub 16 ani.
În Statele Unite, o interdicţie la nivel federal este considerată improbabilă, însă există un interes tot mai mare la nivel statal.
Ravi Iyer, director la Neely Center din cadrul University of Southern California, afirmă că ”politica federală este greu de anticipat”, dar recunoaşte că subiectul beneficiază de un sprijin bipartizan rar. El estimează că mai multe state americane ar putea adopta astfel de măsuri în următorii ani, California şi Texas având deja în vedere iniţiative pentru 2026.
În acelaşi timp, giganţii tehnologici se opun acestor demersuri. Reddit a contestat în instanţă legea australiană, susţinând că limitează excesiv libertatea de exprimare, în timp ce Meta a cerut revizuirea interdicţiei. Reţeaua X a transmis utilizatorilor că aplicarea restricţiilor ”nu este o alegere, ci o obligaţie legală”.
