Guvernul se uită prin satelit la casele românilor: Cum va identifica construcțiile ilegale pentru a le dubla impozitele

Guvernul se uită prin satelit la casele românilor: Cum va identifica construcțiile ilegale pentru a le dubla impozitele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Clădirile, anexele și terenurile nedeclarate vor fi identificate și impozitate pe baza imaginilor din satelit, datelor de cadastru și de la notari, precum și din evidențele fiscale.

Ministerul Dezvoltării a publicat marți, în transparență decizională, proiectul de lege prin care Guvernul pregătește un control mult mai strict asupra proprietăților din România.

Printre modificările propuse se numără eliminarea din categoria „secretului fiscal” a unor informații esențiale: datele de identificare ale contribuabililor - ce bunuri dețin, cât datorează și ce plăți fac. Aceste date nu vor mai fi protejate ca până acum și vor putea fi folosite mult mai ușor de autorități pentru controale și verificări, relatează Digi 24.

În acest mod, statul va putea corela date despre cetățeni, bunurile lor și banii pe care îi datorează, eliminând barierele de care se lovea până acum.

Statul, cu „ochii” pe casele românilor

Proiectul de lege obligă ANAF să transmită către primării nu doar informații despre venituri, ci și datele primite de la notari. Prin urmare, la vânzarea sau cumpărarea unei proprietăți imobiliare ori a unei mașini, tranzacția este înregistrată automat într-un sistem comun al statului.

Datele sunt colectate într-o platformă națională, PatrimVen, unde pot fi corelate cu informațiile din cadastru, cu autorizațiile de construire și cu declarațiile fiscale.

Statul va vedea, așadar, într-un singur loc ce proprietăți deține un cetățean, când le-a cumpărat și dacă le-a declarat corect.

Pe baza imaginilor din satelit, autoritățile vor compara ceea ce există pe un teren cu ceea ce apare în acte. Sistemul va depista dacă într-o curte există o casă, o anexă, un etaj sau o extindere care nu apare în documente.

Conectarea bazelor de date ale notarilor, primăriilor, cadastrului și Fiscului va oferi o imagine mai clară a proprietăților reale din România. Statul va avea, astfel, o hartă digitală a țării, în care fiecare imobil e legat de o obligație fiscală, arată sursa citată.

Nu va mai exista nicio „scăpare”

Milioane de români care au construit ori extins case fără autorizații sau fără să-și actualizeze documentele vor fi puși la plată. Statul va putea descoperi automat diferențele dintre ce există în realitate și ce apare în acte.

La identificarea unei construcții nedeclarate, aceasta va fi introdusă în evidența fiscală, iar proprietarul va fi obligat să plătească impozit pentru suprafața reală.

Potrivit Executivului, o mare parte din banii care ar trebui să ajungă la bugetele locale se pierd din cauza clădirilor nedeclarate sau subevaluate.

Casele, anexele și extinderile care nu apar în acte nu sunt impozitate corect, iar primăriile pierd venituri importante, arată Guvernul.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇