”Alegem Danemarca”, nu SUA, declară premierul Groenlandei

”Alegem Danemarca”, nu SUA, declară premierul Groenlandei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat marți, la Copenhaga, că Guvernul său ar alege Danemarca în detrimentul Statelor Unite, pe fondul presiunilor exercitate de administrația americană privind preluarea insulei arctice.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu premierul danez Mette Frederiksen, într-un context pe care ambii lideri l-au calificat drept extrem de grav.

„Ne confruntăm cu o criză geopolitică, iar dacă ar trebui să alegem între Statele Unite şi Danemarca, acum, aici, alegem Danemarca”, a declarat Jens-Frederik Nielsen. El a subliniat că „Groenlanda nu vrea ca nimeni să o posede sau să o controleze” și că nu este momentul pentru diviziuni interne: „Nu este momentul pentru divergențe interne, ci pentru a fi uniți”.

„Groenlanda nu este de vânzare”

Premierul groenlandez a reiterat că teritoriul autonom danez „nu este de vânzare” și a descris situația drept „foarte, foarte gravă”, din cauza presiunii „imense” la care este supusă Groenlanda.

„Limita este că Groenlanda nu poate fi cumpărată. Suntem împreună în regat cu Danemarca și vom face întotdeauna parte din alianța occidentală”, a afirmat Nielsen. El a adăugat că „viitorul Groenlandei va fi decis de groenlandezi, așa cum prevede statutul de autonomie. Cu acest mesaj călătorim mâine în Statele Unite”.

Frederiksen: „Presiuni absolut inacceptabile din partea celui mai apropiat aliat”

La rândul său, premierul danez Mette Frederiksen a catalogat drept „inacceptabilă” presiunea exercitată de Washington și a avertizat că „ceea ce urmează este cea mai grea parte”.

„Nu a fost ușor să facem față unei presiuni absolut inacceptabile din partea celui mai apropiat aliat al nostru din timpuri imemoriale. Dar multe indică faptul că ceea ce urmează este cea mai grea parte”, a declarat șefa Guvernului de la Copenhaga. Ea a recunoscut că situația este „foarte gravă” și a subliniat că „Groenlanda face parte din Regatul Danemarcei”.

Frederiksen a insistat că autoritățile daneze își doresc dialog și cooperare, nu confruntare: „Dorim dialog și colaborare, nu căutăm niciun conflict, dar mesajul nostru este clar: Groenlanda nu este de vânzare”.

„Nu e vorba doar despre Groenlanda”. Avertisment privind ordinea mondială

Premierul danez a mers mai departe, afirmând că miza depășește cazul Groenlandei: „Nu este vorba doar despre Groenlanda sau despre Regatul Danemarcei. Este vorba despre faptul că granițele nu pot fi schimbate prin forță, că un popor nu poate fi cumpărat și că țările mici nu trebuie să se teamă de cele mari”.

Ea a precizat că Danemarca a sporit securitatea în Groenlanda în ultimul an și că este deschisă consolidării acesteia împreună cu SUA și NATO, considerată „cea mai bună garanție” în fața intereselor Chinei și Rusiei în Arctica.

Întâlnire la Washington, pe fondul tensiunilor

Ministrul danez de Externe, Lars Lokke Rasmussen, a confirmat că se va întâlni miercuri, la Washington, cu secretarul de stat american Marco Rubio, pentru a discuta situația Groenlandei. La întâlnire va participa și consiliera pentru relații externe a Guvernului groenlandez, Vivian Motzfeldt, evenimentul urmând să fie găzduit de vicepreședintele american JD Vance, la Casa Albă.

„Groenlanda este în ochiul uraganului, în mijlocul acestei presiuni. Dar este, de asemenea, o chestiune a ordinii mondiale pe care o cunoaștem”, a avertizat Jens-Frederik Nielsen. „Dacă va cădea, Groenlanda și restul lumii vor trebui să înfrunte provocări greu de combătut”.

Interesul lui Trump și reacția Europei

Președintele american Donald Trump și-a reiterat în ultimele săptămâni interesul pentru achiziționarea Groenlandei, invocând motive de securitate națională. Deși Washingtonul afirmă că mizează pe diplomație, nu exclude alte scenarii, inclusiv o posibilă operațiune militară.

Danemarca și Groenlanda au criticat public aceste amenințări, dar s-au declarat dispuse să intensifice cooperarea cu Statele Unite. Guvernul Groenlandei și-a exprimat sprijinul pentru ca NATO să se ocupe de apărarea teritoriului, iar mai multe state europene, între care Germania și Regatul Unit, analizează posibilitatea sporirii prezenței militare a Alianței în zonă.

Într-o declarație comună recentă, liderii celor cinci partide reprezentate în Inatsisartut, Parlamentul Groenlandei, au reafirmat că „viitorul Groenlandei trebuie să fie decis de către groenlandezi” și că „nicio altă țară nu poate interveni în acest sens”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇