În data de 22 iunie 2025, 7 bombardiere invizibile B-2 au intrat în spațiul aerian al Iranului și au lovit trei facilități nucleare, provocând eșuarea programului secret al Teheranului de a obține bombe atomice.
Efectele raidului au fost devastatoare, în ciuda controverselor care au urmat atacului.
“Principalele instalații nucleare de la Fordow, Natanz și Esfahan au fost în mare parte distruse și nu au mai înregistrat activități semnificative de la sfârșitul bombardamentelor”, se arată într-un raport publicat de Institutul Internațional de Știință și Securitate în data de 21 noiembrie 2025.
Atunci, la sol, serviciile secrete israeliene au desfășurat un atac intens și precis asupra unor lideri militari din Iran, provocând o uriașă degringoladă în sistemul de putere fundamentalist, condus de Ayatollahul Ali Khamenei.
Originea protestelor violente de astăzi, declanșate de o populație afectată de sărăcie, trebuie căutată în atacurile de anul trecut, care au umilit și slăbit regimul dictatorial de la Teheran.
În ultimele zile, peste 22 de proteste masive au avut loc în nouă provincii ale țării, iar 13 s-au desfășurat în capitală, unde au ieșit în stradă zeci de mii de oameni, conform datelor strânse de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Garda Islamică Revoluționară, brațul armat al lui Khamenei, a blocat internetul, comunicarea desfășurându-se cu dificultate, informațiile despre situația din Iran sosind cu întârziere.
Totuși, se estimează că peste 500 de protestatari au fost uciși în urma intervenției forțelor de represiune, iar spitalele sunt asaltate de răniți în urma confruntărilor stradale violente.
“În ultimele 24 de ore, conducerea armatei a anunțat că susține guvernul și că va proteja părți ale infrastructurii strategice a Iranului”, a declarat o expertă în Orientul Mijlociu, care monitorizează situația din Iran, pentru AlJazeera.
Fără o fisură în interiorul structurilor de putere va fi greu pentru protestatari să-l alunge de la putere pe Khamenei.
Iranul, cel mai important furnizor de armament pentru Putin
Dar tensiunile din Iran și presiunea asupra sistemului autoritar de acolo provoacă deja efecte pe plan internațional.
Astfel, se poate spune că suntem în fața unei noi înfrângeri geo-strategice pentru Rusia și China, după prăbușirea Venezuelei.
Vladimir Putin s-a întors la Kremlin după o absență de două săptămâni, dar n-a făcut nicio declarație despre situația externă, evitând să vorbească de Venezuela și Iran.
Slăbirea regimului politic de la Teheran și posibila prăbușire a acestuia reprezintă un coșmar pentru Vladimir Putin, care ar rămâne fără cel mai important aliat militar după China.
În ianuarie 2025, cele două țări au semnat un parteneriat strategic, care presupune exerciții militare comune și dezvoltarea schimburilor economice.
Iranul este în continuare cea mai mare resursă de drone pentru Rusia. Începând cu anul 2022, Teheranul a exportat în jur de 5.000 de bucăți, lunar, celebrele Shahed. De la sfârșitul anului 2024, nu au mai fost trimise drone complete, ci kit-uri către locații din Rusia unde au fost asamblate. Modelele Geran ale Rusiei au la bază tehnologia dezvoltată de iranieni.
O eventuală stopare a acestor exporturi ar însemna o reducere serioasă a capacității de luptă a Rusiei în Ucraina și o posibilă scurtare a războiului.
Dar Rusia beneficiază și de sistemul de plăți financiare al Iranului pentru a desfășura operațiuni comerciale, păcălind sancțiunile economice impuse de SUA și Uniunea Europeană.
China, în dificultate
Dacă Moscova tace în privința protestelor la adresa lui Khamenei, China a anunțat, prin purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, că “se opune intervenției în afacerile interne ale altor state și respinge utilizarea sau amenințarea cu forța în relațiile internaționale”.
În urmă cu patru ani, înainte ca Putin să atace Ucraina, tripleta Rusia, Iran, China era văzută ca o uriașă amenințare la adresa civilizației occidentale și a sistemelor democratice de guvernare.
Eroarea strategică a președintelui rus de a declanșa invazia țării vecine a pus în mișcare o serie de evenimente care, în patru ani, au redus influența globală a Rusiei.
A pierdut controlul în Siria, în părți din Africa, relațiile cu Europa s-au evaporat, cele cu SUA, de asemenea, iar, acum, pârghiile de putere pe care le mai avea în Venezuela și Cuba au dispărut și ele.
Slăbirea Iranului poate însemna începutul sfârșitului pentru Vladimir Putin. Dar nu neapărat din motivul încetării ajutorului militar, handicap posibil de înlăturat de uriașa industrie de război a Rusiei.
Lovitura de grație pentru Putin ar putea veni dinspre China, care se vede acum izolată global, fără niciun aliat militar puternic, aflată sub presiunea unei Americi cu un buget militar de peste 1.000 de miliarde de dolari și a unei Europe cu unul de 535 de miliarde USD.
China, deși declară un buget militar de 250 de miliarde de dolari, cheltuielile sale sunt la nivelul Europei, de aproape 550 de miliarde de dolari.
Cu o Rusie slăbită de războiul din Ucraina și un Iran instabil în urma tensiunilor interne și a presiunii puse de Israel, China devine vulnerabilă la nivel global.
Noul stăpân al jocului
Tăcerea de la Moscova și timiditatea declarațiilor de la Beijing indică o anume perplexitate a liderilor celor două țări față de succesiunea evenimentelor din Venezuela și Iran.
Donald Trump are un comportament haotic, iar deciziile sale au produs și produc suferință atât în SUA cât și în Europa.
Nimic nu e predictibil și nimic nu e stabil în jurul său, dar nu se poate trece cu vederea peste eficiența cu care distruge influența Rusiei și a Chinei la nivel global, generând o slăbire fără precedent a celor trei mari puteri dictatoriale care amenințau lumea occidentală.
Până în data de 2 ianuarie, când forțele militare ale SUA l-au extras pe Nicolas Maduro din Venezuela, Vladimir Putin era stăpânul jocului.
Dacă există o amenințare cu siguranță ai dreptul să reacționezi. Orice țară are dreptul să facă asta… Sincer, cred în amabilități. Mă înțeleg bine cu mulți oameni. Mă înțeleg bine cu NATO. Uitați-vă la NATO. A crescut PIB-ul de la 2% la 5%. Nu a plătit 2%, apoi a plătit 5%. Relația mea cu cei din NATO este foarte bună… foarte puternică. Când am făcut asta, toată lumea a spus că nu a mai văzut așa ceva...
Donald Trump, președintele SUA, interviu New York Times
Orice propunere de încetare a focului era respinsă de Kremlin, iar negocierile înregistrau eșec după eșec.
Liderul de la Moscova transmitea lumii că nu dă doi bani pe ce spune Trump, pe propunerile de pace înaintate de Kiev și de europeni. Încerca să proiecteze întâlnirea din Alaska, de anul trecut, ca pe una în care a reușit să-l controleze pe președintele SUA, refuzând să facă orice compromis în ce privește încetarea focului în Ucraina.
După succesul operațiunii speciale din Venezuela și debutul protestelor din Iran, Vladimir Putin a tăcut.
Chiar dacă va vorbi, nu va face altceva decât să adâncească imaginea eșecului pe care l-a înregistrat în Ucraina în comparația imposibil de evitat cu succesul lui Trump în Venezuela.
Ciudata strategie a lui Donald Trump
E greu de spus dacă președintele SUA ia deciziile urmând un plan bine stabilit sau multe dintre ele sunt de moment, bazate pe impulsuri și intuiție.
Din declarațiile date până acum, din istoricul comportamentului său, din exagerările, exotismul și modul scandalos de comunicare se conturează timid faptul că Trump aplică un fel de strategie a disimulării, a abaterii atenției de la acțiunile sale pe care le consideră importante, mai puțin vizibile, spre unele care provoacă stupoare, emoție și revoltă într-un zgomot global.
“Nu am nevoie de dreptul internațional. Nu vreau să rănesc oameni. Nu vreau să ucid oameni”, a declarat Donald Trump într-un lung interviu oferit publicației New York Times, oferind un rar acces la gândurile sale mai intime.
Dacă la sfârșitul zilei îl va opri pe Putin, îl va dărâma pe Khamenei și-l va ține în frâu pe Xi Jinping, omenirea va deveni un loc mult mai sigur și mai plăcut, putând să-i ierte exagerarea de a se fi încoronat președintele Venezuelei de pe rețelele sociale.