Sorana Cîrstea s-a retras din turneul WTA 500 de la Adelaide (Australia), dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari americani, din cauza unei accidentări la glezna dreaptă, potrivit site-ului WTA.
Cîrstea, care reușise să intre pe tabloul principal, după victorii în calificări contra norvegiencei Ulrikke Eikeri și a uzbecei Kamila Rahimova, urma să joace în primul tur contra ucrainencei Daiana Iastremska.
De pe tabloul principal s-au mai retras americanca Jessica Pegula și ucraineanca Marta Kostiuk, cele trei fiind înlocuite de cehoaicele Marie Bouzkova, Katerina Siniakova și de austriaca Anastasia Potapova. De remarcat că ultimele două fuseseră învinse în ultimul tur al calificărilor de Gabriela Ruse, respectiv Jaqueline Cristian.
Jaqueline Cristian este singura româncă rămasă în cursă la Adelaide, urmând să joace în optimi contra australiencei de origine rusă Daria Kasatkina.
