Căile Ferate ale Ucrainei sunt de neînfrânt: Vagoane speciale pentru cei care vor să se încălzească (Foto)

Căile Ferate ale Ucrainei sunt de neînfrânt: Vagoane speciale pentru cei care vor să se încălzească (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ucraina a inaugurat primele „vagoane de invincibilitate” pentru a ajuta persoanele afectate de lipsa de energie electrică provocate de atacurile Rusiei.

Șapte „vagoane de invincibilitate” au fost deschise în regiunea Kiev ca răspuns la întreruperile majore de curent cauzate de recentele atacuri rusești. Este vorba de vagoanele de tren staționare și încălzite, menite să ajute persoanele afectate de penele de curent, relatează Ukrainska Pravda.

„Primele șapte vagoane de invincibilitate au fost prompt desfășurate în unele orașe din regiunea Kiev care au rămas fără curent: trei în Brovarî, două în Borîspil și două în Vasîlkiv (la stația Vasîlkiv-Țentr)”, a anunțat compania feroviară de stat Ukrzaliznîția.

Fiecare vagon poate găzdui confortabil aproximativ 40 de vizitatori simultan.

Vagoanele le oferă acestora posibilitatea de a se încălzi, de a-și încărca dispozitivele, de se conecta la internet prin Starlink și de a savura ceai cald gratuit.

Aceste spații au, de asemenea, tot ce este necesar pentru copii - desene animate, jocuri, cărți de colorat, cărți și jocuri de societate.

Pentru pasagerii cu animale de companie este disponibil un compartiment special, dotat cu hrană.

Autorităţile din Kiev au decis sâmbătă să impună întreruperi ale alimentării cu energie electrică, la ordinul companiei Ukrenergo, măsură care a dus temporar la sistarea furnizării de apă, căldură şi a transportului public electric în capitala Ucrainei.

Echipele tehnice au intervenit imediat, iar alimentarea cu electricitate a început să fie restabilită treptat, după remedierea unei probleme tehnice din reţea. Primarul Vitali Kliciko a anunţat că, în decurs de 24 de ore, încălzirea a fost reluată în jumătate dintre locuinţele afectate de bombardamentele ruseşti.

Totuşi, în unele zone, restricţiile se menţin, din cauza lucrărilor de reparaţii aflate încă în desfăşurare, scrie Kyiv Post.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇