Stan Wawrinka, invitat să joace pentru a 20-a oară la Australian Open, în ultimul sezon al carierei

Stan Wawrinka, invitat să joace pentru a 20-a oară la Australian Open, în ultimul sezon al carierei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismanul elvețian Stanislav Wawrinka, campion la Australian Open în 2014, a obținut un wild card pentru a participa la al 20-lea său Grand Slam de la Melbourne, în timp ce Nick Kyrgios va juca doar în proba de dublu, au anunțat vineri organizatorii, conform AFP.

”Șansa de a juca la Australian Open la începutul ultimului meu an din circuit înseamnă foarte mult pentru mine”, a declarat jucătorul elvețian în vârstă de 40 de ani, fost numărul 3 mondial, aflat în prezent pe locul 156 în clasamentul ATP.

La Melbourne, el a câștigat primul dintre cele trei titluri de Grand Slam ale sale, alături de Roland Garros 2015 și US Open 2016. Wawrinka și Andy Murray sunt singurii doi jucători care au câștigat câte trei titluri de Grand Slam în era dominației celor Trei Mari: Federer, Nadal și Djokovic.

Kyrgios a anunțat că nu este apt fizic pentru a juca proba de simplu la Melbourne, după lunga pauză din cauza accidentărilor, iar ultimele două wild card-uri au fost acordate australienilor Jordan Thompson (113 ATP) și Chris O'Connell (114 ATP). El va juca însă în turneul masculin de dublu alături de compatriotul și prietenul său Thanasi Kokkinakis. Cei doi au câștigat Australian Open la dublu în 2022.

După finala de la Wimbledon din 2022, Kyrgios a traversat trei ani marcați de accidentări. El încearcă o revenire, dar a pierdut primul său meci jucat după martie 2025, în prima rundă la Brisbane, săptămâna aceasta, contra americanului Aleksandar Kovacevic.

Fostul număr 13 mondial, acum clasat pe locul 670, sperase la un wild card pentru a-și recăpăta forma la Melbourne, dar în cele din urmă s-a declarat nepregătit fizic pentru turneul de simplu.

''Am decis să mă concentrez pe dublu anul acesta la Australian Open. Sunt în formă și din nou pe teren, dar meciurile de cinci seturi sunt o altă poveste și nu mă simt încă pregătit să merg până la capăt'', a anunțat Kyrgios pe rețelele de socializare.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!