Se sparge bula AI? Semne de avertizare și posibilele consecințe

Se sparge bula AI? Semne de avertizare și posibilele consecințe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Chiar dacă piața continuă să parieze masiv pe inteligența artificială, dominația unei singure metode de a construi AI – care până acum nu a adus câștiguri pe măsura investițiilor – alimentează temerile privind existența unei bule pe punctul de a se sparge.

Tom Clarke, editor de știință și tehnologie la Sky News, a discutat cu mai mulți analiști din domeniu despre cauzele care ar putea duce la un astfel de deznodământ și despre consecințele posibile.

„Dacă dispar câțiva investitori de capital de risc, nimeni nu va fi cu adevărat foarte trist”, spune Gary Marcus, cercetător în AI și profesor emerit la Universitatea din New York.

Însă, având în vedere că o mare parte din creșterea economică a SUA din acest an se datorează investițiilor în inteligența artificială, „raza de explozie” ar putea fi mult mai mare, avertizează Marcus.

„În cel mai rău caz, întreaga economie se prăbușește. Băncile nu mai au lichidităţi, apar salvări financiare, iar contribuabilii ajung să plătească.”

Există deja câteva semne îngrijorătoare că ne îndreptăm către un astfel de scenariu.

Se estimează că Microsoft, Amazon, Google, Meta și Oracle vor cheltui aproximativ 1 trilion de dolari pe AI până în 2026.

OpenAI, compania care a creat modelul lingvistic revoluționar ChatGPT, s-a angajat, la rândul ei, să investească 1,4 trilioane de dolari în următorii trei ani.

Între timp, însă, investitorii nu obțin prea mult în schimbul acestor sume uriașe.

Clarke oferă exemplul OpenAI, care se așteaptă la un profit de puțin peste 20 de miliarde de dolari în 2025 – o sumă considerabilă, dar cu mult sub nivelul cheltuielilor asumate.

„Dimensiunea boom-ului AI – sau a bulei, în funcție de perspectivă – ține de modul în care este construit”

Revoluția AI a început în 2023, odată cu lansarea ChatGPT-4, care a adus un salt spectaculos în limbaj natural, programare și generare de imagini.

Progresul s-a bazat în principal pe scalarea masivă a puterii de calcul și a volumului de date.

GPT-4 a folosit de mii de ori mai multă capacitate de procesare decât predecesorul său, GPT-2, și a fost antrenat pe un număr uriaș de parametri – practic toate datele text, imagine și video disponibile pe Internet.

Această abordare a dus la o explozie a cererii pentru cipuri GPU de ultimă generație, alimentând creșterea accelerată a Nvidia.

A urmat apoi construcția, aproape peste noapte, a unei noi generații de mega-centre de date, menite să ruleze aceste cipuri și să susțină noile generații de AI.

Însă, se întreabă Clarke, vor produce aceste „creiere” uriașe și bani?

În primul rând, centrele de date AI vor necesita, cel mai probabil, modernizări constante. Spre deosebire de alte tipuri de infrastructură, apariția lor relativ recentă face dificilă estimarea unei „curbe de depreciere”.

Cipurile AI, dar și sistemele de răcire, comutare și cablare ale centrelor de date vor trebui înlocuite periodic, adâncind prăpastia dintre cheltuieli și venituri.

În plus, rămâne neclar de unde vor veni profiturile care să justifice investițiile masive în AI. Deși adoptarea tehnologiei este în creștere – un semn vizibil fiind explozia de conținut generat de AI pe rețelele sociale – doar 5% dintre cei aproximativ 800 de milioane de „utilizatori activi săptămânal” ai OpenAI sunt abonați plătitori.

Situația nu arată mult mai bine nici în mediul de afaceri.

Potrivit Biroului de Recensământ al SUA, la începutul lui 2025, doar 8–12% dintre companii declarau că folosesc AI pentru a produce bunuri și servicii. În cazul companiilor mari, adopția a crescut temporar la 14% în iunie, dar a scăzut din nou la 12% în lunile următoare.

Conform analizei McKinsey, majoritatea companiilor se află încă în faza de testare a AI sau analizează cum să își extindă utilizarea.

Întrebarea esențială rămâne, însă, așa cum subliniază Clarke: cât timp vor fi dispuși acționarii să aștepte până când profiturile vor ajunge măcar aproape de a acoperi investițiile?

„Cheltuiești trilioane de dolari, profiturile sunt neglijabile, iar deprecierea este mare. Nu are sens. Și atunci apare întrebarea: când își va da seama piața de asta?”, avertizează Gary Marcus.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇