România va fi cuprinsă de un val de aer polar chiar în perioada Crăciunului, iar ninsorile sunt așteptate în mai multe regiuni, chiar şi la București, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Precipitațiile vor începe din 24 decembrie, iar meteorologii nu exclud depunerea unui strat de zăpadă.
România se va afla la contactul dintre anticiclonul azoric și un ciclon mediteranean, ceea ce va favoriza transportul aerului polar și va genera precipitații mixte, în special în perioada Crăciunului. Episodul de iarnă va fi de scurtă durată, dar se vor semnala condiții de ninsoare consistente în zonele montane și în Moldova, scrie Adevărul.
Pe fondul pătrunderii aerului polar, temperaturile vor fi mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei, cu minime care pot ajunge până la -10 grade în zonele depresionare.
Pe litoral se vor menține temperaturi pozitive, de 5–6 grade Celsius.
În București, precipitațiile vor începe ca ploaie și vor trece spre lapoviță și ninsoare în seara de Ajun. Meteorologii amintesc că ultimii fulgi de zăpadă de Crăciun în Capitală au fost în 26 decembrie 2016, iar ultimul strat de zăpadă, de 2 cm, a fost înregistrat în ajunul Crăciunului din 2018.
Intensificări ale vântului, cu rafale de 45–50 km/h, vor fi posibile mai ales în sud și sud-est, cu risc de ninsori viscolite.
Prognoza pe regiuni pentru perioada 22 decembrie - 4 ianuarie:
- Banat: Maxime de 8 grade la începutul intervalului, scăzând cu 3–4 grade pe 24 decembrie. Minime între 0 și 2 grade, apoi -2…-5 grade. Precipitații mai importante pe 24–25 decembrie și după 29 decembrie, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.
- Crișana: Maxime între 5 și 8 grade până pe 25 decembrie, apoi 0–2 grade. Minime între -1 și 2 grade inițial, apoi -6…-4 grade. Precipitații mai frecvente în jurul zilei de 24 decembrie și după 30 decembrie.
- Transilvania: Maxime de 6 grade în prima zi, scăzând la 2–3 grade pe 24 decembrie și la -2…0 grade spre finalul intervalului. Minime între -9 și -7 grade. Precipitații, mai ales ninsoare și lapoviță, pe 24 decembrie și după 30 decembrie.
- Maramureș: Maxime între 2 și 7 grade la început, scăzând spre -2…0 grade, minime preponderent negative, uneori sub -5 grade. Precipitații pe 24–25 decembrie și după 29 decembrie.
- Moldova: Maxime -3…-5 grade pe 25 decembrie, minime -7…-9 grade, ulterior maxime în jur de 0 grade. Precipitații pe 23–24 decembrie și după 1 ianuarie, sub formă de ninsoare și lapoviță.
- Dobrogea: Maxime 5–9 grade până pe 24 decembrie, scăzând la 2–6 grade, minime între -4 și 0 grade după răcire. Precipitații mai frecvente pe 23–25 decembrie și după 1 ianuarie.
- Muntenia: Maxime 5 grade inițial, scăzând cu 6 grade pe 25 decembrie, minime -3…-7 grade. Precipitații între 23 și 25 decembrie și după 30 decembrie.
- Oltenia: Maxime 4–6 grade până pe 24 decembrie, scăzând la 1–5 grade după 26 decembrie, minime între -2 și -7 grade. Precipitații pe 24–25 decembrie și după 1 ianuarie.
- La munte: Maxime preponderent negative, cu minime sub -11 grade. Precipitații mai extinse pe 24–25 decembrie și după 1 ianuarie.
