Șeful DSP Cluj, despre creșterea numărului de cazuri COVID-19: Ne apropiem de ocuparea spitalelor

Șeful DSP Cluj, despre creșterea numărului de cazuri COVID-19: Ne apropiem de ocuparea spitalelor

Ritmul în care crește numărul de cazuri de Covid-19 se apropie în ultimele zile de cel din aprilie, iar ”sistemul de sănătate va ajunge în felul acesta să fie asaltat și va face față cu greu”, spune Mihai Moisescu, directorul Direcției de Sănătate Public Cluj.

”Ne apropiem de ocuparea spitalelor. Nu știu ce-aș putea să le spun acelor oameni care încă văd că pun la îndoială acest virus pentru care nu avem nici un vaccin. Cele peste 8 milioane de cazuri, aproape 9 la  nivel mondial nu sunt destule?”, a întrebat retoric directorul DSP Cluj, precizând că în spitalele organizate pentru Covid-19 în acest județ mai sunt doar 40 de locuri libere pentru acești pacienți, informeaza Actual de Cluj.

ADVERTISING

Bilanț coronavirus luni, 22 iunie: 246 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Mihai Moisescu respinge speculațiile care se vehiculează în ultimul timp pe rețelele de socializare.

”Nu este nici o conspirație și alte fabulații de acest fel. Ascultați-i pe medici, pe cei din spitale, pe cei care îngrjiesc acești pacienți. Virusul există, se transmite. Este o evoluție naturală a unui proces infecțios cu apariția unui agent nou, iar populația este vulnerabilă, toată lumea îl poate primi.

Ce putem face în lipsa vaccinului e să aplicăm aceste măsuri: măști peste nas și gură, spălat pe mâini și distanțare fizică. Când vorbim, strănutăm sau tușim, masca blochează curentul de aer cu agentul biologic și îl reține. Dacă purtăm amândoi masca, riscul este minim. Dacă ne spălăm pe mâini, îl îndepărtăm. Asta putem face până când va apărea arma specifică: vaccinul”, a mai declarat medicul epidemiolog.

ADVERTISING

Directorul DSP Cluj îndeamnă la respectarea regulilor de către toată lumea, cerând atenție și responsabilitate.

”Pot apărea și cazuri grave, acele forme severe care au nevoie de îngrijire în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, iar dacă se aglomerează, va fi foarte dificil să fie asigurată asistența pentru toată lumea (...)

Transmiterea comunitară este responsabilă în primul rând de aceste creșteri, este foarte clar. Cât timp s-au respectat aceste măsuri de distanțare și igienă, numărul cazurilor a scăzut. După relaxarea aceasta înțeleasă de unele persoane într-un alt mod decât cel corect, uitați cum creștem. Trebuie să înțelegem că virusul e prezent”, mai subliniat acesta.

ADVERTISING

După trecerea la o nouă etapă de relaxare, în urmă cu o săptămână, numărul cazurilor de Covid-19 a început să crească simțitor, cu peste 300 de noi îmbolnăviri depistate zilnic. Spitalele de Boli Infecțioase din Bucuresti și Brașov sunt aproape pline, iar la Institutul ”Matei Balș” deja nu mai sunt locuri libere.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇