Un marș memorial dedicat victimelor Revoluției din Decembrie 1989 va avea loc duminică, 21 decembrie, în București, pe traseul Piața Victoriei – Piața Universității – Piața Revoluției. Evenimentul începe la ora 17:00.
Marșul este organizat de Rezistența, Asociația „21 Decembrie 1989” și Asociația MEA, care acuză tergiversarea dosarelor Revoluției și lipsa de răspundere penală pentru crimele comise în urmă cu 36 de ani.
„Dosarul victimelor din 1989 este o rușine care pătează fără drept de apel trecutul, prezentul și viitorul României. Nu putem vorbi despre justiție fără pedepsirea celor vinovați pentru sângele vărsat. Morții nu mai au răbdare. Avem datoria să fim vocea lor și să strigăm răspicat: Justiție, nu corupție!”, transmit organizatorii.
Aceștia reamintesc că, în decembrie 1989, 1.141 de oameni au murit pentru libertate, iar la 36 de ani de atunci, familiile victimelor nu au primit nici adevăr, nici dreptate.
„Un proces care trenează de peste trei decenii nu poate fi altceva decât o farsă. Urmașii își plâng morții, în timp ce inculpații se bucură de pensii și beneficii sau sunt îngropați cu onoruri militare. An de an, politicienii depun coroane și țin discursuri fără nicio finalitate. Eroii-martiri sunt uciși, din nou, prin nepăsare și corupție”, afirmă reprezentanții asociațiilor.
Marșul va porni din Piața Victoriei, va ajunge în Piața Universității, unde este programat un moment de reculegere în memoria celor uciși pentru libertate, și se va încheia în Piața Revoluției, în fața Ministerului Afacerilor Interne.
Acolo, potrivit organizatorilor, va fi rostit, pe rând, numele fiecărui erou-martir cunoscut, ca gest simbolic de recuperare a memoriei și de revendicare a dreptății.
