Imaginile cu oameni obișnuiți care au încercat să oprească atacatorii în timpul masacrului de la Bondi Beach au fost urmărite de milioane de persoane în întreaga lume. Ele pot crea impresia că, în situații extreme, majoritatea oamenilor reacționează instinctiv și curajos.
În realitate, spun experții, eroii sunt rari, iar reacția dominantă a oamenilor în fața pericolului este să înghețe, să fugă sau să rămână spectatori, arată o analiză publicată de CNN.
Cu doar câteva momente înainte de atacul armat care a ucis 15 persoane în timpul unei sărbători de Hanukkah, doi vârstnici – Boris și Sofia Gurman – au încercat să dezarmeze unul dintre atacatori. Au fost uciși, dar gestul lor nu a fost singular.
Reuven Morrison, un bunic de 62 de ani, a murit aruncând cu cărămizi într-unul dintre agresori, iar Ahmed al Ahmed, tată al doi copii, a fost rănit, dar a reușit să smulgă arma din mâinile unui atacator.
De ce majoritatea oamenilor nu intervin
Potrivit lui Ari Kohen, profesor de științe politice la University of Nebraska–Lincoln și autor al volumului Untangling Heroism, majoritatea oamenilor nu acționează în situații de pericol extrem.
„Este riscant. Este periculos. Cei mai mulți oameni nu fac asta”, explică Kohen pentru CNN.
Mult timp, explicația dominantă a fost așa-numitul „efect al martorului”, popularizat după cazul Kitty Genovese din New York, în 1964. S-a crezut că, atunci când sunt mulți martori, fiecare presupune că altcineva va interveni. Deși detaliile acelui caz au fost ulterior corectate, ideea de bază rămâne valabilă: oamenii tind să reacționeze mai lent în grupuri mari, iar nu toți își asumă responsabilitatea.
Creierul și instinctul de supraviețuire
Din perspectivă neurologică, eroismul presupune depășirea unui instinct foarte puternic: autoconservarea. Steven Quartz, profesor de filozofie la Caltech, care studiază deciziile în situații-limită, spune că reacția implicită a creierului în „haos letal” este înghețul sau fuga.
Pentru ca cineva să acționeze, este nevoie de o combinație rară de factori:
- conștientizarea pericolului și empatia față de victimă;
- senzația că acțiunea ar putea avea succes, chiar și pentru o clipă;
- o decizie rapidă, care mută creierul din modul de evitare în cel de acțiune.
Empatia joacă un rol central. Quartz estimează că aproximativ 10% din populație are o predispoziție naturală mai puternică spre reacții empatice intense, dar subliniază că eroismul nu este rezervat unei elite morale.
Empatia dincolo de diferențe
La Bondi Beach, cei care au intervenit aveau origini foarte diferite: imigranți din Ucraina, refugiați din Siria, evrei ortodocși fugiți din fosta URSS. Ce aveau în comun era spațiul – o plajă cunoscută drept sigură, deschisă și diversă – și un moment de ruptură totală față de normalitate.
„Când vedem ceva care contrazice violent valorile noastre de bază, suntem împinși să acționăm”, explică Matt Langdon, directorul Heroic Imagination Project, citat de CNN.
Eroii pot fi „antrenați”?
Deși gesturile de la Bondi Beach pot părea excepționale, experții spun că eroismul poate fi cultivat. Expunerea la exemple reale de curaj, fie prin presă, literatură sau filme, poate modifica modul în care oamenii se raportează la propriile reacții.
La fel de importantă este pregătirea practică: cursuri de prim-ajutor, CPR, folosirea defibrilatoarelor sau instruiri de tip „Stop the Bleed”. Oamenii care au astfel de instrumente mentale și practice sunt mai predispuși să ajute, spun cercetările citate de CNN.
Așadar, chiar dacă majoritatea oamenilor nu acționează în situații de pericol extrem, cei care au intervenit la Bondi Beach nu sunt supraoameni. Sunt persoane obișnuite care, într-un moment extrem, au acționat.
„Sunt oameni ca noi. Uneori, cineva se trezește într-o situație teribilă și face ceva”, spune Kohen. „Este ceva posibil pentru fiecare dintre noi.”