Sărbătorile vin, de regulă, cu mese bogate, multe tentații și ritmul obișnuit dat peste cap. Medicii spun însă că nu este nevoie nici de restricții severe, nici de vinovăție, ci de puțină atenție și echilibru.
Într-o postare publicată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Andreea Ștefănescu, medic specialist ATI și consilier de dezvoltare personală, atrage atenția că mesele de sărbători pot fi savurate fără probleme, dacă sunt abordate cu măsură.
„Preparatele tradiționale specifice sărbătorilor pot fi consumate fără restricții drastice, atât timp cât sunt savurate în cantități moderate. Echilibrul este mai important decât excluderea anumitor alimente”, spune medicul.
- Ritmul meselor contează mai mult decât meniul
Unul dintre primele sfaturi este păstrarea unui program relativ constant al meselor. Trei mese principale pe zi - mic dejun, prânz și cină - ajută digestia și reduc tendința de a „ciuguli” continuu.
„Porțiile mai mici și mâncatul lent permit organismului să se adapteze mai ușor și astfel să evitați senzația de disconfort”, explică dr. Andreea Ștefănescu.
- Ordinea alimentelor poate face diferența
Medicii recomandă ca mesele festive să înceapă cu alimente mai ușoare - supe, ciorbe sau legume crude, care pregătesc digestia. Preparatele mai grele, precum friptura sau sarmalele, ar trebui asociate cu salate sau murături, pentru un plus de echilibru.
- Desertul, cu măsură. Apa, nelipsită
Dulciurile tradiționale nu trebuie eliminate, dar este bine să fie consumate în porții mici și la distanță de mesele principale. Hidratarea este, de asemenea, esențială: apa și ceaiurile neîndulcite ajută digestia și reduc senzația de „prea mult”.
- Mișcarea nu intră în vacanță
Chiar și în zilele de sărbătoare, puțină mișcare rămâne benefică. Nu este vorba despre sport intens, ci despre plimbări, jocuri sau activități ușoare făcute împreună cu familia. „Mișcarea zilnică rămâne benefică indiferent de sezon. Plimbările în aer liber sau activitățile ușoare contribuie la menținerea stării de bine”, mai spune dr. Ștefănescu.
În loc de concluzie: Mesele de Crăciun nu trebuie să fie un test de voință. Cu porții mai mici, atenție la ritm și puțină mișcare, sărbătorile pot rămâne exact ce ar trebui să fie - un timp de bucurie, nu de disconfort.
